Un număr de 625 de cetățeni ai Republicii Moldova și-au achiziționat locuințe prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă Plus” în perioada septembrie – octombrie 2024. Valoarea totală a creditelor accesate de aceștia se ridică la 766 de milioane de lei, iar suma garanțiilor de stat oferite prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) atinge 450 de milioane lei.
Câți cetățeni și-au procurat locuințe prin Programul Prima Casă Plus.
Dintre beneficiarii programului, 379 sunt bărbați și 246 sunt femei, cu o vârstă medie de 35 de ani, scrie moldpres.md.
Potrivit datelor ODA, valoarea minimă a unei locuințe procurate în cadrul programului „Prima Casă Plus” a fost de 400 mii de lei, iar cea maximă a atins suma de 2,5 milioane de lei.
Din totalul beneficiarilor, 564 de persoane au achiziționat locuințe situate în orașe, în timp ce 61 de persoane au ales să investească în locuințe din mediul rural. De asemenea, 559 de solicitanți au optat pentru apartamente, în timp ce 66 au preferat case individuale de locuit.
Solicitat de agenție, directorul ODA, Vadim Codreanu a declarat că debutul programului „Prima Casă Plus” poate fi considerat un succes notabil, cu impact pozitiv asupra stabilității sociale și economice a Republicii Moldova. „Noile modificări legislative demonstrează angajamentul ferm al Guvernului Republicii Moldova de a asigura acces echitabil la locuințe și de a promova sustenabilitatea pe termen lung. Garanțiile de stat oferite prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului demonstrează că accesul la finanțare devine mai facil pentru cetățenii care doresc să-și construiască un viitor stabil acasă”, a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA.
Programul „Prima casă plus” a fost aprobat de Parlament în lectura a doua pe 31 iulie curent și a intrat în vigoare pe 5 august, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Documentul prevede extinderea Programului pentru a oferi acces mai multor cetățeni ai Republicii Moldova la finanțare pentru cumpărarea de locuințe, fiind eliminate o serie de bariere în accesarea finanțării în condiții mai avantajoase.
Astfel, la Programul de stat „Prima casă Plus” vor putea aplica și persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, dar dispun de venituri oficiale obținute în Republica Moldova, cum ar fi liber profesioniștii, avocații, executorii judecătorești, taximetriștii, artiștii.
În același timp, a fost majorată suma-limită a creditului – de la 1 milion de lei la 2,5 milioane de lei și cota de garantare de către stat a creditelor de la 50% la 65% sau 70% pentru locuințele din afara municipiului Chișinău. De asemenea, a fost extinsă perioada de creditare de la 25 la 30 de ani.
Programul „Prima Casă Plus” a fost lansat după ce președintele Maia Sandu a anunțat pe 15 mai curent, de Ziua Internațională a Familiei, că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă și să vină cu un program nou – Prima Casă PLUS – prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.