Comisia Electorală din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia a înregistrat până astăzi 82 de candidați la funcția de „deputat local”, în cadrul alegerilor parlamentare din regiune. Potrivit Comisiei, în cadrul celor 35 de circumscripții electorale, în unele s-au înregistrat câte 5 candidați, în unele câte unul singur, iar în altele nu sunt încă pretendenți (cum ar fi circumscripția electorală nr. 11).
Lista integrală a candidaților pe fiecare circumscripție electorală în parte poate fi accesată aici.
Precizăm că, în Găgăuzia, la 19 septembrie urmează să se desfășoare alegeri parlamentare pentru crearea unei noi componențe a Adunării Populare (echivalent cu Parlamentul).
Scrutinul parlamentar se desfășoară în baza circumscripțiilor electorale, care sunt 35 la număr.
Alegătorii urmează să voteze unul dintre candidații care se înregistrează pe circumscripția electorală specifică locului de trai al acestuia.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.