Acasă Social Câte operaţii de transplant au fost finanţate în 2020 din fondurile AOAM

Câte operaţii de transplant au fost finanţate în 2020 din fondurile AOAM

0

Anul trecut, din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) au fost realizate 131 de operaţii de transplant, cu 35 mai multe trecut faţă de anul 2019. Pandemia de COVID-19 a schimbat esenţial structura transplanturilor efectuate, trasnmite SafeNews.md cu referire la IPN.

În timp ce numărul transplanturilor hepatice şi renale s-a redus, cele de cornee au fost în creştere.

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, din numărul total de transplanturi, două au fost de ficat, trei – de rinichi, și 126 – transplanturi de cornee. Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocați peste 5 milioane de lei.

În anul 2021, pentru efectuarea operațiilor de transplant în fondurile AOAM a fost prevăzută suma de 7,3 milioane de lei. 

Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie circa 790 de mii de lei, al transplantului de rinichi – peste 180 de mii de lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – circa 22 de mii de lei, iar costul  transplantului de membrană amniotică pe suprafața oculară se estimează la aproximativ 18 mii de lei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.