Acasă Economic Câte miliarde de lei va aloca Guvernul pentru salvarea de la frig

Câte miliarde de lei va aloca Guvernul pentru salvarea de la frig

0

Societatea pe acțiuni Energocom (100% capital de stat) va primi de la bugetul de stat 1,7 miliarde de lei (circa 97 milioane de dolari) pentru majorarea capitalului social, scopul final fiind ca întreprinderea să aibă resurse pentru a cumpăra gaze de pe piață.

Potrivit primei dispoziții, aprobate pe 22 octombrie de Comisia pentru Situații Excepționale, se modifică Legea bugetului de stat pentru anul 2021, în scopul alocării acestei sume „din contul modificării soldurilor de mijloace bănești la conturile bugetului de stat”, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.

1,7 miliarde lei este doar începutul

Transferarea mijloacelor se va efectua de către Ministerul Finanțelor, la solicitarea Agenției Proprietății Publice, care va asigura, prin intermediul organelor de conducere ale Energocom, aprobarea efectuării emisiunii suplimentare închise de acțiuni.

Dar dacă suma de 1,7 miliarde de lei nu va fi suficientă, atunci va urma o altă modificare a legii bugetului de stat.

Decizia CSE prevede că Energocom va crea un grup de lucru și urmează să încheie cu SRL Moldovatransgaz un contract pentru achiziționarea primelor 5 milioane de metri cub de gaze naturale.

„Prețul de achiziționare a gazelor de Moldovatransgaz de la Energocom va acoperi cheltuielile operaționale, taxele și impozitele și nu va include profit”, potrivit dispoziţiei.

Cum vor fi selectate ofertele

De asemenea, se prevede că în perioada stării de urgență, pentru asigurarea deficitului de gaze naturale estimat, Energocom „va solicita oferte de la potențialii furnizori/traderi de gaze naturale, va selecta prin intermediul grupului de achiziție instituit câștigătorul/câștigătorii în baza criteriilor tehnice, economice și financiare și va încheia contractul/contractele de vânzare-cumpărare a gazelor naturale cu furnizorii/traderii de gaze naturale în termene restrânse, cu posibilitate de prelungire a acestora”.

Companiile ofertante trebuie să dețină licență în cel puțin un stat membru al Uniunii Europene/Comunității Energetice. Ele vor trebui să demonstreze că în anul 2020 au tranzacționat mai mult de 0,3 miliarde metri cubi, iar Energocom este în drept să ceară actele care confirmă criteriile de eligibilitate și să excludă din concurs ofertele care nu corespund criteriilor.

Se prevede că în scopul standardizării și comparabilității ofertelor, Energocom va utiliza contractele tip EFET (European Federation of Energy Traders). Prețul înaintat de ofertanți va fi bazat pe prețul zilei următoare de la Bursa de Energie din Olanda TTF (Title Transfer Facility) emis de către publicația specializată Argus sau PEGAS (EEX) și ofertele vor fi cu punct de livrare: punct de interconectare Oleksiivka (UA>MD) și Ungheni (RO>MD).

Criteriul de bază pentru selectarea ofertei/ofertelor câștigătoare, va fi totuşi cel mai mic preț.

Centrul de Dirijare

De asemenea, s-a dispus organizarea activității şi Centrului de Dirijare în Situații Excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (în continuare – Centru) în componența conform „codului portocaliu”, începând cu data de 23 octombrie 2021, ora 08.00, la sediul central al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, cu stabilirea regimului de activitate 24/24 până la o decizie suplimentară.

Conducător al Centrului a fost desemnat Alexandru Oprea, secretar de stat al MAI.

Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în termen de 5 zile, va organiza identificarea soluției pentru valorificarea păcurii donate de către Guvernul României Guvernului Republicii Moldova pentru depășirea situației actuale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.