Acasă Social Cât va rămâne obligatoriu regimul de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii...

Cât va rămâne obligatoriu regimul de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii RM care revin în țară

0

Regimul de autoizolare de 14 zile, pentru cetățenii care vin în țară, rămâne obligatoriu până pe 7 august. O decizie în aces sens a fost luată astăzi la ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

„În cadrul ședinței s-a discutat despre posibila anularea a acelui regim de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii noștri de peste hotare. Am ieșit cu această propunere în fața comisiei. Din păcate, nici specialiștii epidemiologi și nici o bună parte din colegii din Guvern nu au susținut această propunere. În țările unde avem cei mai mulți cetățeni RM, se atestă un număr mare de de cazuri noi de Covid”, a declarat premierul Ion Chicu.

În funcție de evoluția cazurilor de import pe parcursul primei săptămâni a lunii august, urmează să se ia o decizie în privința regimului de autoizolare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.