Acasă Social Câștig în instanță pentru ANI: Șeful Spitalului din Telenești, demis

Câștig în instanță pentru ANI: Șeful Spitalului din Telenești, demis

0

Șeful Spitalului raional Telenești va fi demis pentru conflict de interese cu soția. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a reușit să mențină actul de constatare emis în privința acestuia. Astfel, în termen de până la 5 zile, ANI va solicita Consiliului raional Telenești să demareze procedura de demitere din funcție a directorului de spital.

Potrivit ANI, la începutul anului 2019, inspectorul de integritate a emis un act de constatare pe numele directorului Spitalului raional Telenești, care a fost stabilit cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. 

Directorul a semnat mai multe acte juridice cu soția sa, inclusiv ordinul de angajare a acesteia în cadrul instituției medicale. Acesta nu a declarat conflictul de interese.

În februarie 2019, subiectul a contestat actul emis de ANI, având câștig de cauză în instanța de fond și apel. Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție, iar în baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiției, actul ANI a rămas definitiv.

În actul de constatare, inspectorul de integritate a decis încetarea raporturilor de muncă ori de serviciu ale subiectului și aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani. Totodată, după revocarea acestuia din funcție, subiectul va fi inclus și în Registrul Interdicțiilor, disponibil publicului pe pagina web a ANI.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.