Avocații vor fi obligați să-și exercite în continuare obligațiunile de serviciu pe timpul pandemiei, altfel vor risca să fie înlăturați din profesie. Curtea de Apel Chișinău a respins plângerea depusă de Uniunea Avocaților din Republica Moldova împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) care i-a obligat pe apărători să lucreze în perioada de carantină. Instanța a respins și acțiunea depusă separat, la aceeași temă, de către avocatul Dumitru Buliga.
Avocații au declarat că CSE a emis dispoziții care contravin prevederilor legale. „Activitatea avocatului se reglementează de art. 25 al Legii cu privire la avocatură, iar decizia de a obliga apărătorii să meargă la serviciu constituie o depășire evidentă a competențelor legale”, se arată în plângerea depusă de Uniunea Avocaților.
„Singura entitate care are competența de a pedepsi avocații pentru încălcările disciplinare, inclusiv cu retragerea licenței, este Comisia pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților”, a argumentat și avocatul Buliga.
CSE a respins acuzațiile reclamanților, menționând că toate dispozițiile au fost emise în conformitate cu art. 22 din Legea cu privire la regimul stării de urgență, de asediu și de război în scopul salvării unui interes public, „sănătatea întregii populații”.
Curtea de Apel Chișinău și-a argumentat decizia, menționând că dispozițiile CSE contestate de reclamanți nu îi afectează personal pe niciunul dintre ei.
Amintim că începând cu 27 martie, avocații, notarii, executorii judecătorești sunt obligați, printr-o dispoziție a CSE, să nu-și întrerupă activitatea. Această prevedere a provocat critici, în mediul online, din partea apărătorilor.
Recent, Curtea de Apel Chișinău a respins o altă plângere împotriva CSE, cea a cardiochirurgului Anatol Ciubotaru, care a contestat demisia sa din funcția de director al Spitalului Clinic Republican.
sursă: anticorupție.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.