Ofiţerii vamali din oraşul-port german Hamburg au confiscat, pe parcursul lui 2021, o cantitate record – de peste 18 tone – de cocaină, informează dpa.
Este vorba de o cantitate de peste două ori mai mare decât cea confiscată anul trecut, când au fost interceptate circa 8 tone, a menţionat un purtător de cuvânt al Biroului vamal din Hamburg, responsabil de toate porturile germane de la mările Nordului şi Baltică, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.
Un raport detaliat privind operaţiunile din 2021 urmează să fie prezentat anul viitor.
Cea mai mare captură de drog a fost găsită în februarie în portul Hamburg. Atunci, au fost descoperite 16 tone de cocaină ascunse în canistre în containere venite din Paraguay, care conform documentelor trebuiau să conţină mastic. A fost cea mai mare cantitate de cocaină confiscată vreodată în Europa, potrivit autorităţilor vamale germane.
Nu s-a stabilit deocamdată cine s-a aflat în spatele acestei tentative de a aduce droguri pe continentul european. Potrivit lui Stephan Meyns, purtător de cuvânt al vameşilor din Hamburg, ancheta continuă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.