Acasă Politic Candu, despre cheltuielile lui Dodon din bugetul RM: Nimeni dintre demnitarii de...

Candu, despre cheltuielile lui Dodon din bugetul RM: Nimeni dintre demnitarii de stat nu a irosit atât de mulți bani

0

Vizitele președintelui Igor Dodon în teritoriu, care în ultima perioadă au devenit tot mai frecvente, costă bugetul de stat sute de mii de lei. Deplasările șefului statului s-au întețit cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale și în condițiile unui deficit bugetar de peste 16 miliarde de lei. Doar paza președintelui este formată din 40 de persoane la fiecare deplasare în teritoriu, dezvăluie deputatul Andrian Candu, care anterior, în calitate de spicher, a beneficiat și el de pază asigurată de stat, scrie ziarulnational.md.

Candu recunoaște că primele persoane în stat, premierul, spicherul și președintele trebuie să beneficieze de pază, însă afirmă că șeful statului Igor Dodon ar exagera.

„Puteți să vă închipuiți că la fiecare vizită în teritoriu președintele este însoțit de 40 de angajați ai Serviciului Pază și Protecție de Stat. Pe lângă asta, alături de președinte mai merg consilierii săi. În total, e vorba de cel puțin 60 de persoane care-l însoțesc pe șeful statului. Dar mai sunt și o mulțime de persoane implicate la nivel local. Președintele pune în pericol oamenii pe timp de pandemie, el e mai periculos ca acest virus. Plus la asta, cheltuielile produse de Președinție sunt foarte mari”, a declarat astăzi Andrian Candu, într-un live pe Facebook.

Potrivit lui Candu, doar pentru ca președintele să dea un buchet de flori cuiva sau să se întâlnească cu un preot sau o persoană din teritoriu, din bugetul de stat sunt cheltuite resurse foarte mari.

„Acești bani sunt cheltuiți pentru ca dânsul să câștige al doilea mandat. Noi vom face un demers către Ministerul Finanțelor și Președinție pentru a afla câți bani sunt cheltuiți de către președintele Dodon. Nimeni dintre demnitarii de stat nu a irosit atât de mulți bani pentru pază. Nimeni nu a avut așa coloane impresionante. Ne amintim că dânsul promitea, în 2016, înainte de a deveni președinte, că va fi modest, că mașina sa va sta la semafor… Acum vedem altceva”, a mai adăugat Candu, cu referire la opulența arătată de Dodon pe timp de pandemie.

Vedeți mai jos poze de la deplasările lui Igor Dodon în teritoriu, în care puteți remarca numărul de persoane care îl însoțesc, cum sunt închise drumurile pentru ca șeful statului să poată face o poză în lanurile de grâu, dar și numărul de mașini care-l însoțesc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.