Guvernul îmbunătățește gestionarea infrastructurii feroviare și instituie un mecanism stabil de cofinanțare bugetară a lucrărilor de întreținere și modernizare a rețelei feroviare din Republica Moldova. În acest scop, a fost aprobat Contractul multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare.
Potrivit documentului, sunt prevăzute alocări anuale de la bugetul de stat pentru lucrări de reparație, întreținere și dezvoltare a infrastructurii feroviare. Suma exactă va fi stabilită la momentul semnării documentului.
Contractul va avea o durată cuprinsă între 3 și 5 ani și va include mecanisme clare de monitorizare a lucrărilor realizate, astfel încât banii publici să fie folosiți cu responsabilitate.
Implementarea Contractului multianual va asigura condițiile necesare pentru creșterea siguranței și vitezei trenurilor, sporirea competitivității transportului feroviar, precum și reducerea uzurii drumurilor, prin transferul traficului de mărfuri de la camioane la trenuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.