Acasă Social Calea Ferată din Moldova lansează mai devreme cursa Chișinău-Iași-Chișinău

Calea Ferată din Moldova lansează mai devreme cursa Chișinău-Iași-Chișinău

0

Cursa de tren Chișinău-Iași-Chișinău va fi lansată de Calea Ferată din Moldovei (CFM) înainte de termenul la care fusese prevăzută.

„Astfel, începând cu 25 februarie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, trenul va circula conform graficului stabilit: la 06:40 plecarea din Chișinău, 11:13 sosirea în Iași, respectiv la 17:40 plecarea din Iași și la 21:52 sosirea în Chișinău. Biletele pot fi procurate în casele gărilor feroviare”, se precizează într-un comunicat de presă al CFM, postat pe pagina de Facebook a instituției.

„Am planificat lansarea cursei pe data de 25 februarie deoarece s-a iscat o posibilitate și au parvenit mai multe solicitări. Noi am reacționat și lansăm cursa. Inițial lansarea era prevăzută pentru 5 martie”, a precizat pentru IPN Dumitru Prohnițchi, purtător de cuvânt al CFM.

Reprezentantul CFM a remarcat că lansarea mai devreme a cursei de tren nu are neapărat legătură cu situația din Ucraina. „Noi venim cu un mesaj pozitiv – că am lansat cursa mai devreme”, a specificat Dumitru Prohnițchi, menționând că evenimentele din Ucraina nu au influențat deocamdată activitatea CFM.

Cursa Chișinău-Iași-Chișinău este sistată de peste un an de zile.

Tot astăzi CFM a informat că schimbări în graficul cursei Chișinău-Odesa-Chișinău nu se prevăd. Trenul va continua să circule conform graficului stabilit: sâmbătă, duminică și luni: 07:25 – plecarea din Chișinău, 11:008 – sosirea în Odesa, respectiv 18:31 – plecarea din Odesa și 22:27 – sosirea în Chișinău.

Pentru evitarea punerii sub risc a zborurilor civile, în contextul acțiunilor în apropierea frontierei, Republica Moldova a dispus, prin Autoritatea Aeronautică Civilă, închiderea spațiului aerian, începând de ieri, ora 12.00. Zborurile cu destinația Chișinău sunt direcționate la Iași.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.