Acasă Extern Cafea de 600 euro: Patroana unui restaurant din Budapesta, arestată

Cafea de 600 euro: Patroana unui restaurant din Budapesta, arestată

0

Poliţia din Ungaria este pe urma patronilor de restaurante şi baruri din Budapesta care percep sistematic preţuri exorbitante turiştilor, informează DPA.

Potrivit unei declaraţii făcute duminică de poliţie, patroana unui restaurant şi fiul său au fost reţinuţi şi vor apărea în faţa unui magistrat, după ce chelnerii din localul lor au fost prinşi de poliţişti solicitând plata unei note de 210.000 de forinţi (circa 600 de euro) unui turist german care dorise să bea doar o cafea, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.

Turistul în cauză a relatat că ospătarii i-au servit băuturi pe care nu le comandase, a precizat poliţia. Când acesta a refuzat să plătească nota exorbitantă, chelnerii au ameninţat că vor suna la poliţie.

Plângeri cu privire la escrocarea turiştilor în Budapesta folosind această metodă au apărut în mod repetat pe forumurile turistice de pe internet.

În acest caz, poliţia ancheta restaurantul de mai multă vreme şi a putut să-i prindă pe făptaşi în flagrant.

Aceiaşi proprietari deţin două baruri în Budapesta, dintre care unul pe celebra Vaci Utca, o stradă pietonală populară în rândul turiştilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.