Patru țări din UE și NATO care au frontieră cu Rusia intenționează să construiască buncăre din beton și plase anti-drone în zona instalațiilor energetice vitale, în cadrul unui plan de protejare a rețelelor electrice în urma incursiunilor rusești cu drone, relatează Reuters.
Polonia, Lituania, Estonia și Letonia tratează planul ca pe o chestiune urgentă.
În interviurile acordate Reuters, operatorii de rețea din Polonia și Lituania au oferit detalii nedezvăluite până acum despre plan, care presupune inclusiv construirea de buncăre care să găzduiască substații sau părți cheie ale substațiilor, utilizarea de plase anti-drone pentru a acoperi infrastructura critică și stocarea de componente greu de înlocuit.
„După incidentele de la Copenhaga și din alte locuri, există o conștientizare tot mai mare a faptului că infrastructura energetică este deosebit de expusă”, a declarat pentru Reuters Grzegorz Onichimowski, CEO al operatorului polonez de rețea PSE.
Încălcările spațiului aerian de către drone rusești „nu sunt ceva ce s-ar putea întâmpla, ci ceva ce se întâmplă deja”, a adăugat Onichimowski.
Polonia și statele baltice cer UE să finanțeze jumătate din plan
La câteva zile după pătrunderea unor drone rusești în spațiul aerian polonez în 9-10 septembrie, Polonia și cele trei state baltice au prezentat Uniunii Europene planul de securitate a rețelei în valoare de 382 de milioane de euro și i-au cerut să finanțeze jumătate din sumă.
Planul era în lucru din martie, dar a devenit mai urgent după încălcările spațiului aerian, au declarat oficialii lituanieni și polonezi.
„Sperăm că Uniunea Europeană, care a investit o mulțime de bani, 1,2 miliarde de euro, în pregătirea rețelelor noastre pentru a rupe legăturile cu Rusia, își va asigura acum în mod corespunzător propria investiție”, a declarat ministrul lituanian al energiei, Zygimantas Vaiciunas, pentru Reuters.
Cele trei state baltice au finalizat în februarie trecerea de la rețeaua electrică a Rusiei la sistemul UE, rupând legăturile din epoca sovietică după presupusul sabotaj care a avut loc la mai multe cabluri și conducte submarine.
Lecții din experiența Ucrainei
Planul de securitate a rețelei, asupra căruia operatorii de rețea din Estonia și Letonia au refuzat să comenteze, își trage lecțiile din experiența Ucrainei, a cărei rețea electrică a fost bombardată constant în contextul invaziei ruse.
O mare parte din atenție este acordată așa-numitului Coridor Suwalki, o zonă cu populație redusă de pe teritoriul polonez, între Belarus și exclava rusă Kaliningrad. O eventuală preluare a coridorului de către Rusia ar izola statele baltice de restul NATO.
Luni, Lituania a instalat protecție anti-dronă din beton la substația Neris, care furnizează curent electric capitalei Vilnius și se află la 20 km de granița cu Belarus. Blocurile de beton vor fi testate cu explozibili într-un poligon militar specific.
Tot în acest an, Lituania intenționează să înceapă producția și asamblarea buncărelor pentru a acoperi părți importante ale multora dintre substațiile sale, cum ar fi transformatoarele și camerele de control, care ar fi greu de înlocuit.
„Intenționăm să le instalăm în majoritatea substațiilor noastre… toată Lituania simte proximitatea (Rusiei și Belarusului)”, a declarat Rokas Masiulis, CEO al operatorului de rețea lituanian Litgrid. „Există, de asemenea, securitate cibernetică, electronică și de alte tipuri”, a mai spus el.
Protecție pentru părți esențiale din rețeaua electrică
Planul este conceput să protejeze părți vitale ale rețelei electrice, mai degrabă decât întreaga rețea, deoarece dotarea tuturor substațiilor cu sisteme anti-drone ar fi foarte costisitoare.
Lituania dorește să se aprovizioneze cu componente importante ale rețelei, a căror producție sau achiziție ar putea dura luni de zile, a mai declarat ministrul energiei, Vaiciunas.
CEO-ul Litgrid a precizat că operatorul rețelei electrice din Ucraina consiliază Lituania cu privire la utilizarea blocurilor de beton și a plaselor anti-drone, precum și la alte modalități de securizare a infrastructurii.
Lituania intenționează să cheltuie în total 150 de milioane de euro pentru securitatea rețelei, aproape dublu față de suma prevăzută în planul prezentat UE, a declarat un purtător de cuvânt al Litgrid.
„Credem că proiectele noastre vor fi copiate în alte țări, vom putea să le arătăm și altora ce se poate face”, a mai spus Masiulis.
Între timp, PSE din Polonia dorește propria unitate de securitate armată și elicoptere pentru a ajuta la protejarea legăturii cu Lituania prin Coridorul Suwalki, au declarat oficialii companiei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.