Membrii Parlamentului bulgar urmează să fie testaţi obligatoriu pentru droguri şi alcool înaintea începerii fiecărei sesiuni partamentare, potrivit unor noi prevederi propuse de Comisia temporară pentru elaborarea unui proiect de regulament de procedură a Adunării Naționale. Iniţiatorii acestei măsuri sunt Pavela Mitova și Alexander Rașev de la partidul „Există un astfel de popor”.
Noua prevedere a fost adoptată de comisia temporară cu 10 voturi pentru, 0 împotrivă și trei abțineri, scrie realitatea.md.
Analizele medicale ar urma să fie efectuate într-un laborator de specialitate selectat de președintele Adunării Naționale a Bulgariei, iar rezultatele testelor îi vor fi transmise tot acestuia, lui revenindu-i obligația de a le anunța în cadrul următoarei ședinței parlamentare.
Astfel, propunerea comisiei prevede că parlamentarii trebuie să facă analize medicale de sânge pentru alcool și droguri la începutul fiecăreia dintre cele trei sesiuni.
În plus, astfel de teste pot fi solicitate și de către președintele Adunării Naționale sau de o treime dintre deputați dacă există motive să se suspecteze că un parlamentar a consumat alcool sau substanţe interzise. Pentru aprobarea unei astfel de cereri va fi nevoie de o majoritate de voturi a mai mult de jumătate din deputații prezenți, scrie Novinite, care citează BTA.
Parlamentarii care refuză testarea vor fi excluși din sesiune, iar cei prinși sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise vor fi exmatriculaţi din trei sesiuni consecutive, adică timp de un an.
O altă prevedere a noului regulament pedepseşte actele de vandalism din Parlament, cu excluderea celor care se fac vinovaţi tot timp de trei sesiuni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.