Acasă Extern BRICS, şi nu Occidentul va conduce creşterea economică globală, spune Putin

BRICS, şi nu Occidentul va conduce creşterea economică globală, spune Putin

0

Grupul BRICS va genera cea mai mare parte a creşterii economice globale în următorii ani datorită dimensiunii sale şi creşterii relativ rapide în comparaţie cu cea a ţărilor occidentale dezvoltate, a afirmat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, consemnează Reuters.

Preşedintele rus speră să consolideze BRICS – care s-a extins prin includerea Egiptului, Etiopiei, Iranului şi Emiratelor Arabe Unite, alături de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – ca o contrapondere puternică pentru Occident în politica şi comerţul global. Liderul de la Kremlin urmează să găzduiască un summit BRICS în oraşul rus Kazan în perioada 22-24 octombrie.

„Ţările din asociaţia noastră sunt în esenţă motoarele creşterii economice globale. În viitorul previzibil, BRICS va genera principala creştere a PIB-ului global”, a spus Putin în faţa oficialilor şi oamenilor de afaceri prezenţi la un forum de afaceri BRICS la Moscova.

„Creşterea economică a membrilor BRICS va depinde din ce în ce mai puţin de influenţe sau interferenţe externe. Aceasta înseamnă în esenţă suveranitate economică”, a adăugat preşedintele rus.

Summitul de săptămâna viitoare este prezentat de Moscova ca fiind o dovadă că eforturile occidentale de a izola Rusia din cauza acţiunilor sale din Ucraina au eşuat.

Rusia doreşte ca alte ţări să coopereze cu ea pentru a reforma sistemul financiar global şi a pune capăt dominaţiei dolarului american.

China, India şi Emiratele Arabe Unite au confirmat vineri că liderii lor vor participa la summitul de la Kazan.

„Uşile sunt deschise”

Potrivit lui Putin, 30 de ţări din întreaga lume şi-au exprimat interesul pentru cooperarea cu gruparea BRICS, iar la summitul de săptămâna viitoare se vor analiza posibile opţiuni pentru continuarea extinderii grupului.

„Uşile sunt deschise, nu interzicem intrarea nimănui”, i-a asigurat Putin pe reporterii din ţările BRICS.

El a amintit unele dintre iniţiativele pe care Rusia le-a mai evidenţiat anterior, inclusiv un sistem comun de plăţi transfrontaliere şi o companie de reasigurare.

Putin a mai spus că membrii grupului lucrează la un sistem financiar asemănător cu platforma internaţională de plăţi SWIFT, care să fie imun la sancţiunile occidentale, şi la utilizarea monedelor digitale naţionale pentru finanţarea de proiecte de investiţii cu potenţial ridicat de creştere, în interiorul şi în afara BRICS.

El a subliniat că iniţiativele financiare ale Rusiei în perspectiva summitului implică utilizarea pe scară largă a monedelor naţionale, iar discuţiile despre crearea unei monede unice pentru gruparea BRICS sunt „premature”.

Vladimir Putin a cerut în context Noii Bănci de Dezvoltare, singura instituţie funcţională de dezvoltare multilaterală a BRICS, să investească în tehnologie şi infrastructură în ţările din Sudul Global.

„Ca instituţie de dezvoltare, banca serveşte deja ca o alternativă la multe mecanisme financiare occidentale şi, în mod firesc, vom continua să o dezvoltăm”, a spus preşedintele rus, îndemnând la creşterea investiţiilor în comerţul electronic şi inteligenţa artificială.

Liderul de Kremlin a ţinut de asemenea să promoveze noile megaproiecte de transport ale Rusiei, cum ar fi Ruta Mării Arctice şi coridorul Nord-Sud, care leagă Rusia de Golf şi Oceanul Indian prin Marea Caspică şi Iran. „Este cheia creşterii transportului de mărfuri între continentele eurasiatic şi african”, a explicat el.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.