Acasă Justiţie BREAKING NEWS // Viorel Morari a fost ELIBERAT! Magistrații au respins demersul...

BREAKING NEWS // Viorel Morari a fost ELIBERAT! Magistrații au respins demersul procurorilor privind plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile

0

Magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana au respins integral demersul procurorilor prin care se solicită aplicarea măsurii preventive – arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, ca fiind unul neîntemeiat. Decizia a fost adoptată cu puțin timp în urmă, de către judecătorul Maria Tertea. Informația a fost confirmată pentru SafeNews.md de către avocatul lui Morari, Vasile Foltea. Viorel Morari a fost eliberat din sala de judecată.

Ședința a început în jurul orei 15:30. Apărătorii lui Viorel Morari au înaintat și ei un demers prin care solicită ca ședința să fie una publică.

Am solicitat ca ședința de examinare a demersului procurorului privind aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv să fie una publică, așa încât oricine, inclusiv reprezentanții media să aibă acces la această ședință. Să cunoască argumentele neîntemeiate și neprobate ale procurorilor ca să-și poată face concluzii obiective și corecte, nu doar din comunicatele de presă ale procuraturii și nu doar din poziția apărării, pe care o expunem în fața camerilor, a declarat Vasile Foltea, apărătorul lui Viorel Morari.

Solicitarea avocaților a fost, însă respinsă de magistrat.

În cadrul discuției cu presa, apărătorul a ținut să precizeze că șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție pledează nevinovat, iar acuzațiile încriminate sunt fără a fi însoțite de probe.

Clietul meu pledează nevinovat. Toate învinuirile sunt nefodate, neîntemeiate și nebazate pe nici un înscris probat, a declarat avocatul Vasile Foltea.

Amintim că astăzi, miercuri 20 ianuarie, magistrații judecătoriei Chișinău, cu sediul Ciocana s-au întrunit în ședință pentru examinarea demersului procurorilor care au solicitat 30 de zile de arest pentru șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Viorel Morari a fost escortat în sediul judecătoriei în jurul orei 14:00, fără ca avocații acestuia să fie înștiințați despre ședință.

Nici unul din avocații lui Morari nu am fost informați despre punerea la examinare a demersului. Exact acum ne-a sunat procurorul și a spus ca ne așteaptă în sală. Pentru mine este un mister cum a fost fixată această ședință. Nu a fost coordonată cu noi, nu s-a ținut cont de agenda apărătorilor. Deci noi am luat cunoștință că a fost numită ședința abia atunci când domnul Morari deja era adus în instanță, menționa Vasile Foltea, avocatul lui Viorel Morari.

Amintim că marți, 19 ianuarie 2020, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari a fost citat de Procuratura Generală pentru ora 14:00, pentru a i se aduce noi acuzații într-un alt dosar penal, numit generic “Vento”. Drept urmare, acesta a fost reținut de către procuroruii PCCOCS, pentru un terment de 72 de ore, fiind escortat în izolatorul de detenție al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

Miercuri, 20 ianurie, printr-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală se anunța despre faptul că Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a înaintat șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, învinuirea pentru patru capete de acuzare și a depus demers pentru aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile.

Viorel Morari este acuzat de „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate” – acțiuni comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării „VENTO”. Ultimii au fost recent reabilitați în drepturi, după ce procurorii au ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

În același timp, procurorul de caz, Renata Anici a argumentat necesitatea aplicării arestului preventiv pentru şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie prin faptul că acesta s-ar putea eschiva de la răspundere şi ar putea părăsi ţara prin regiunea transnistreană.

Este o aberaţie. Clientul meu este inculpat deja într-un dosar penal, se prezintă la fiecare şedinţă de judecată, dă curs la fiece citaţie. Nu este exclus că această reţinere a fost organizată special pentru ca Morari să nu se poată prezenta la următoarea şedinţă de judecată. Nu putem înţelege care este interesul acuzării şi al pretinsei părţi vătămate, Veaceslav Platon, de a bloca procesul de judecată”, ne-a declarat Vasile Foltea, unul dintre apărătorii lui Viorel Morari.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.