Acasă Anticipate 2021 BREAKING NEWS // Nata Albot și-a anunțat retragerea de pe lista PAS

BREAKING NEWS // Nata Albot și-a anunțat retragerea de pe lista PAS

1

Nata Albot și-a anunțat retragerea de pe lista PAS, după scandalul în care a fost implicată cu 0,78g de marijuană pe Aeroportul Internațional Chișinău. Decizia a fost făcută publică cu puțin timp în urmă.

Nu m-am cerut în politică, nu m-am visat în fotoliul de deputat. Mi-aș fi dorit să contribui, pentru că știu că am cu ce, știu că am curaj, am voce. E frumos când lumea are curaj. În contextul celor spuse am decis să țin cont de rugămințile voastre să nu cedez, de cauza care ne unește, ca acasă să fie bine, și de cauza unei echipe, eu am decis să nu fac mai mult rău echipei decât binele pe care preconizam să-l fac. Ca să nu fiu folosită în această campanie pentru a acoperi discuțiile serioase, ca să nu poată vorbi unii despre „cât de compromisă” ar fi echipa aceasta”, a declarat Nata Albot

Poziția Natei Albot:

Potrivit Natei Albot, în decembrie 2016, fiind în drum spre București,s-ar fi înțeles între-timp să ia în drum un coleg de la un local din Chișinău. Albot afirmă că în acea seară acolo se desfășura un eveniment. Câd s-ar fi apropiat, pe una din mese ar fi fost un pachet de țigări, iar îndemnul cuiva l-ar fu luat.

„Nu-i problema să accepți să iai, dar trebuia să mă uit ce-i în el. Eu l-am pus în pantaloni și am mers mai departe acasă. A doua zi trebuia să merg la 5 la aeroport. Am îmbrăcat aceeași pantaloni în care erau țigările.
„Am ajuns la aeroport cu acel pachet de țigări în buzunar. La un moment dat, polițistul începe să mă achipuie. Ia pachetul în mână și parcă știa ce este acolo. Omul mă întreabă ce e asta. Zic nu am idee ce e asta. Vine un nene, m-am dus într-un cabinet și am scris explicație. Mi s-a zis ok, puteți pleca. Omul mi-a dat o carte de vizită și mi-a spus ceva de genul la revenire, mă sunați.

.

Polițistul ar fi spus că expertiza a demonstart că era „iarbă”, dar în cantități mici pentru care nu ar fi tragere la răspundere. Albot afirmă că ar fi avut temerea că informația ar putea fi folosită împotriva sa. La aeroport mă apropii să trec controlul iar polițistul insistent începe perchezițiile”.

Atunci polițistul ar fi indentificat plicul în care era substanța neclară. Ulterior ar fi scris o explicație și lăsată să plece, cu indicația să ia legătura cu poliția la revenirea din București.

La revenire, i s-ar fi comunicat că urmează o expertiză care să determine conținutul pachetului.

Am înțeles că dacă nu urmăresc ce-i cu situația asta, ea poate fi ușor fabricată. Am zis că nu plec. Am revenit cu sunet, deja plecată în Candada. Am întrebat care sunt rezultatele expertizei. Au zis că s-a stricat aparatul și va dura 2-3 săptămâni. Am avut gândul că ceva va fi și cea mai mare îngrijorare era că oamenii pot pune ore acolo. Înțelegeam că dacă informația asta ajunge acolo unde trebuie, expertiza nu este făcută… Nimeni nu mă ținea la curent cu situația. 

Polițistul ar fi zis în cele din urmă că expertiza a fost făcută și acolo era „iarbă”  în cantități mici că nu „avem ce vă face”. Și că cazul nu are continuitate.

Liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că un candidat electoral, pe locul 8 pe lista unui partid, ar fi fost prins în 2016 cu droguri pe aeroportul din Chișinău. Acesta nu a oferit un nume și a dat un ultimatum partidelor, deja înscrise la CEC pentru a ieși public și dezvălui numele acesteia.

Ulterior, un document care ar confirma faptul că jurnalista Nata Albot, care se regăsește în lista PAS la anticipate, ar fi candidata prinsă cu droguri pe aeroportul din Chișinău în 2016 a apărut pe un canal de Telegram.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.