Începând de astăzi, 22 octombrie, în Republica Moldova este instituită stare de urgență. Decizia survine în contextul situații excepționale de pe piața gazelor naturale, cu votul majorității. Totuși, opoziția a criticat decizia guvernării, acuzând că autoritățile intenționat au eșuat negocierile cu Gazprom și au provocat această criză din sistemul energetic.
Într-un final, proiectul înaintat de Guvern cu privire la declararea stării de urgență pentru 30 de zile a fost aprobat cu votul a 55 de deputați PAS. BCS și Partidul Șor nu și-au exprimat votul.
Astfel, în perioada stării de urgență, 22 octombrie – 20 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale va emite dispoziții privind:
– instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid;
– alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale;
– adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;
– dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice;
– adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și distribuitorilor să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale pe întreg teritoriul țării;
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.