Deputatul Partidului ”Șor”, Denis Ulanov, a rămas fără imunitate parlamentară. S-a întâmplat cu puțin timp în urmă, cu votul a 70 din deputații în Parlamentul R. Moldova. Potrivit procurorului general, deputatul Partidului Politic Șor, Denis Ulanov ar fi acționat în interesele unei organizații criminale și a prejudiciat statul în proporții deosebit de mari.
„În anul 2011, Veaceaslav Platon prin companiile sale afiliate a cumpărat 32,8% din VictoriaBank și alte companii. În octombrie, noiembrie între el și Vlad Plahotniuca avut loc o tranzacție inversă, astfel că bunurile lui Platon au fost preluate de Plahotniuc. Toată afacerea a presupus două etape: una oficială și alta neoficială prin care au fost stinse creditele. Pe 30 octombrie 2014 pe numele lui Ulanov a fost eliberată o procură în baza căreia de pe conturile unei companii urmau să fie sustrase mijloacele financiare”, a declarat Stoianoglo.
La câteva zile distanță, pe 12 noiembrie compania reprezentată de Ulanov ar fi dispus transferul a 12,5 milioande de dolari sustrase anterior din acțiunile VictoriaBank, prin aceste transferuri fiind încheiată prima parte a afacerii.
„Pentru realizarea acestui fapt, Ulanov, acționând în interesele lui Ilan Șor a negociat direct în acest sens condițiile, tranzacțiile cu reprezentatul lui Platon, o altă parte de mijloace necesare fiind puse la dispoziția companiei Zenit Management. Acționând în interesele organizației criminale el a înlăturat 12,5 milioane de dolari și peste 20 de milioane de euro prejudiciind statul în proporții deosebit de mare. El a făcut escrocherie și a indus în eroare mai multe persoane prin prezentarea ca adevărate a unor fapte minciunoase”, a adăugat procurorul general.
În replică deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, este convins că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu deține nicio probă concretă care l-ar incrimina în dosarul fraudei bancare. În cadrul unui discurs de la tribuna Legislativului, Ulanov a adăugat că nu înțelege care este deznodământul la care se așteaptă procurorul general.
„Din spusele procurorului reiese că vinovăția mea se rezumă la faptul că am lucrat la două bănci, știam de situația financiară a acelor instituții, iar din acest motiv sunt vinovat de furtul banilor. Mă așteptam să fie prezentate ca probe adrese IP, martori, dar așa ceva nu poate să fie pentru că așa ceva nu a fost. În cazul meu nu există nici detalii directe, nici detalii indirecte. Domnule procuror, intențiile dvs nu vor avea un efect mai mare decât un articol în presă. Nu am idee ce așteptați să obțineți în dosarul fraudei bancare. Nu înțeleg care este învinuirea pe care mi-o prezentați?”, a spus Ulanov.
Amintim că astăzi Procurorul General a venit astăzi la Parlament pentru a cere ridicarea imunității a doi deputați ai Partidului Șor.
Acum câteva ore Petru Jardan a rămas fără imunitate parlamentară. Decizia a fost luată cu votul a 68 de deputați prezenția la ședință.
Ulterior acesta a fost escortat pentru audieri, fiind reținut pentru 72 de ore.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.