Încă 22 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în R.Moldova. Astfel, numărul celor diagnosticați cu COVID-19 a ajuns la 199. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de astăzi au fost procesate în total 128 de probe, 45 de teste fiind repetate. Dintre acestea, specialiștii au depistat că 9 persoane au fost tratate, urmând a fi externate din spital în zilele următoare, a asigurat Dumbrăveanu.
De asemenea, șefa de la Sănătate a declarat că, în total, 8 lucrători medicali din cadrul Spitalului Clinic Republican au fost contaminați cu coronavirus.
De cealaltă parte, premierul Ion Chicu a anunțat că doi preoți au fost testați pozitiv pentru COVID-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.