Acasă Extern Brazilia: Pfizer cere autorizaţie pentru vaccinarea copiilor

Brazilia: Pfizer cere autorizaţie pentru vaccinarea copiilor

0

Compania farmaceutică Pfizer a cerut vineri Agenţiei Naţionale de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia să autorizeze vaccinul său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5 – 11 ani, relatează AFP.

„ANVISA a primit cererea trimisă de Pfizer pentru a include grupa de vârstă 5 – 11 ani în indicaţiile vaccinului său Comirnaty”, precizează Agenţia într-un comunicat.

Cererea de autorizare prevede că dozajul să fie „adaptat şi inferior” celui utilizat pentru copiii de 12 ani şi peste această vârstă şi să fie distribuit în flacoane diferite.

La rândul său, Pfizer a indicat într-o notă că, potrivit „unei analize preliminare”‘, „o schemă de două doze de 10 micrograme de vaccin s-a dovedit capabilă să genereze un nivel ridicat de anticorpi”, la această grupă de vârstă.

Agenţia braziliană are la dispoziţie 30 de zile pentru a studia cererea trimisă de Pfizer, al cărei vaccin pentru categoria 5-11 ani a fost autorizat în SUA din 2 noiembrie.

Cererea înaintată de Pfizer intervine într-un moment în care mai mulţi responsabili ai ANVISA au primit ameninţări de moarte, în caz de autorizare a vaccinului anti-COVID-19 la copiii cu vârste de între 5 şi 11 ani.

Poliţia braziliană a anunţat că a deschis o anchetă în acest sens.

În Brazilia, vaccinul de la Pfizer este autorizat din 11 iunie pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani şi din 23 februarie pentru adolescenţii de peste 16 ani

Cu 610.000 de morţi, la 213 milioane de locuitori, Brazilia este ţara cea mai îndoliată, după SUA din cauza epidemiei de coronavirus. Peste 58% din populaţie a fost până acum vaccinată cu schema completă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.