Acasă Economic BNM: Moldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănci

BNM: Moldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănci

0

Moldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănci. În luna septembrie, creditele noi acordate au însumat 4.481,5 milioane de lei. Cifra este în creștere cu 36,2% față de luna septembrie a anului trecut. Populația, de regulă, se împrumută în lei moldovenești, pe un termen de la doi la cinci ani.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), creditele accesate în moneda națională (în sumă de 3.270,5 milioane de lei) reprezintă 73% din totalul de împrumuturi. 

26,1% sunt creditele în valută, al căror volum recalculat în lei a constituit 1.169,6 milioane de lei, iar 0,9% revin creditelor atașate la cursul valutei (41,4 milioane de lei).

Cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la doi până la cinci ani, cu o pondere de 57,3% în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 37,6% din totalul creditelor.

Creditele în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de creditele acordate persoanelor fizice (46,9%) și de creditele acordate societăților comerciale nefinanciare (47,4%). 

În cadrul creditelor acordate societăților comerciale nefinanciare prevalează creditele acordate comerțului (49,4%).

Creditele în valută au fost solicitate, preponderent, de către societățile comerciale nefinanciare (88,9%), unde ponderea majoră (54,8%) revine comerțului.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 6,84%, la cele în valută – 4,06%, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,17%.

Din perspectiva scopului creditelor acordate, creditele de consum au deținut cea mai mare pondere (63,9%) și au fost acordate cu o rată medie de 4,38% (-0,19 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și -2,77 puncte procentuale comparativ cu septembrie 2020).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.