Acasă Social BNM: Cea mai scumpă monedă jubiliară depășește 13 500 de lei

BNM: Cea mai scumpă monedă jubiliară depășește 13 500 de lei

0

Prețul monedelor comemorative și jubiliare pornește de la câteva sute de lei și depășește 13 mii de lei. Banca Națională a Moldovei (BNM) emite și comercializează monede comemorative și aniversare din zece serii, transmite IPN.

Potrivit BNM, cea mai scumpă monedă jubiliară poate fi cumpărată cu 13 550 de lei. Atât costă moneda din aur, dedicată aniversării monedei naționale. Versiunea din argint a acesteia are prețul de 1 407 lei.

Seria „Personalități” include monede jubiliare dedicate scriitorilor și altor personalități din Moldova. Monedele din această serie costă între 398 și 1 128 de lei.

Alt set de monede a fost emis în anul trecut în cinstea campionilor olimpici moldoveni la Paris. Seria „Performanțele sportului moldovenesc” conține trei monede colorate, fiecare a câte 963 de lei.

În seria „Evenimente istorice” sunt incluse monedele „Moldova Europeană”, la preț de 1 286 lei, și „1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian” de 780 lei. În seria „Știință și inovare” intră o singură monedă cu prețul de 973 de lei.

Prețul este valabil până la sfârșitul acestui an. Monedele, bancnotele jubiliare şi comemorative și alte articole numismatice emise de BNM pot fi vândute prin intermediul băncilor licențiate din Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.