Republica Moldova va găzdui, în premieră, un Birou al Parlamentului European, care va fi inaugurat oficial pe 7 noiembrie. La eveniment este așteptată președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată într-o vizită de două zile la Chișinău, în perioada 6–7 noiembrie.
Informația a fost confirmată de Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, care a precizat că noul birou este deja operațional și va contribui la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Negrescu a avut, recent, întrevederi cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, și cu ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, pentru a discuta despre rolul biroului în sprijinirea parcursului european al țării și despre inițierea unui dialog constant între instituțiile legislative ale celor două părți.
Vizita Robertei Metsola la Chișinău va include, pe lângă inaugurarea Biroului Parlamentului European, și discuții despre deschiderea negocierilor oficiale de aderare a Republicii Moldova la UE.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.






