După patru săptămâni de când a început procesul de vaccinare anti-COVID-19 în Republica Moldova, peste 50% dintre lucrătorii medicali au fost vaccinaţi. 86% din toate dozele de vaccin au fost utilizate la nivel naţional, a precizat Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), în cadrul unei conferințe de presă, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.
Întrebat dacă registrul electronic de vaccinare permite verificarea funcţiilor persoanelor care s-au vaccinat, Alexei Ceban a răspuns că registrul a fost elaborat pentru a fi cât mai simplu de utilizat.
La nivel regional şi naţional, acesta permite vizualizarea datelor cumulativ per teritoriu şi instituţie, în dependenţă de producător şi „nu a avut scopul de a defini detaliat fiecare funcţie a persoanei, deoarece necesită mult timp”.
Alexei Ceban a precizat că peste un procent din populaţie e vaccinată împotriva COVID-19, iar ritmul de vaccinare, comparativ cu alte state care au iniţiat campania până la Republica Moldova, e destul de bun.
Ninel Revenco, coordonatoare a Programului național de imunizări și a Grupului de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat că la nivel global 141 de ţări au iniţiat procesul de vaccinare.
Referindu-se la cazul din Edineţ şi alte centre raionale, despre care se vehiculează că nu ar respecta etapizarea procesului de vaccinare, Ninel Revenco a menţionat că de la începutul campaniei de imunizare au fost raportate mai multe nereguli.
A fost organizată o comisie care va examina toate cazurile în care nu s-a respectat fie etapizarea procesului, fie altă procedura. Rezultatele vor fi prezentate Ministerului Sănătăţii, care va lua o decizie, pe care o va face publică.
Epidemiologul ANSP, Laura Ţurcan, s-a referit la reacţiile adverse post-imunizare şi a precizat că, de la 2 martie, au fost înregistrate 870 de reacţii adverse.
În mare parte, e vorba despre reacții uşoare: temperatură până la 38,5 grade, slăbiciuni, dureri musculare şi în articulaţii. În 31 de cazuri s-au fixat reacții adverse moderate.
Cu referire la cazul din Hânceşti, unde un bărbat a murit după ce a fost vaccinat, Laura Ţurcan a precizat că a fost întrunită o comisie care a raportat că moartea a survenit în urma insuficienţei cardio-vasculare acute. Legătură cauzală dintre vaccin şi decesul persoanei nu a fost identificată.
Laura Ţurcan a mai precizat că sunt înregistrate și 78 cazuri de îmbolnăvire după vaccinare. Persoanele fie au fost vaccinate în perioada de incubaţie, când nu aveau semne de boală, fie că s-au infectat după, neavând încă formați anticopii.
Epidemiologul a reiterat că după prima doză de vaccin nu eşti protejat definitiv de boală, de aceea trebuie în continuare respectate toate măsurile de protecție contra COVID-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.