Compania petrolieră chineză CNOOC a descoperit un câmp petrolier important în estul Mării Chinei de Sud, cu rezerve dovedite de peste 100 de milioane de tone, a informat luni agenția de presă Xinhua.
Potrivit Xinhua, câmpul identificat, Huizhou 19-6, este situat la aproximativ 170 de kilometri în largul orașului Shenzhen din sudul țării.
Un foraj de probă a realizat o producție zilnică de 413 barili de țiței și 68.000 de metri cubi de gaze naturale, potrivit aceleiași surse.
Rezervele dovedite ale zăcământului petrolier, cantitatea de hidrocarburi posibil de recuperat aproape cu certitudine folosind tehnicile actuale, se ridică la peste 100 de milioane de tone, potrivit Xinhua.
Subsolul Mării Chinei de Sud este în mare parte subexplorat din cauza disputelor teritoriale, dar majoritatea zăcămintelor de petrol și gaze sunt situate în zone necontestate, potrivit U.S. Energy Information Administration (EIA).
Beijingul revendică suveranitatea asupra aproape a întregii mări, la care Filipine, Malaezia, Vietnam, Indonezia și Brunei au, de asemenea, pretenții.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.