Acasă Extern BBC: De ce vânzările de jucării sexuale explodează în Rusia pe timp...

BBC: De ce vânzările de jucării sexuale explodează în Rusia pe timp de criză

0

Sexul în Rusia este încă un subiect tabu, însă evoluția culturii sexuale a început să se dezvolte tot mai mult, mai ales în timpul crizelor prin care a trecut poporul rus. Mai multe informații referitoare la acest subiect au început să apară pe internet, în prezent fiind disponibile chiar bloguri care tratează doar această temă. De asemenea, părinții au început să fie mai des pregătiți să discute acest subiect cu copiii lor, iar marile magazine au preluat funcția educațională, începând să vândă jucării sexuale. Treptat, interesul pentru astfel de produse a devenit o normă, potrivit unei analize BBC News Rusia.

Vânzările de produse pentru adulți au crescut puternic în ultimul an, pe fondul pandemiei și al blocajului generat de măsurile de prevenție. Tendința s-a păstrat și în acest an, vânzările de produse pentru adulți dublându-se în prima jumătate a anului 2021 comparativ cu prima jumătate a lui 2020. 

Cererea cea mai mare a fost pentru pentru jocurile erotice, produsele BDSM (BDSM este un termen care denotă o gamă de practici sexuale, incluzând jocuri de rol, dominanță/subordonare, constrângere, sadomasochism și alte dinamici interpersonale) și jucăriile sexuale. Vânzările numai de jucării sexuale pe platforma rusească de comerț online, Ozon, au crescut atât de mult în intervalul ianuarie – iunie 2021, încât aproape s-au triplat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, Wildberries, cel mai mare retailer online rus, a observat că rușii au început să achiziționeze din ce în ce mai mult bunuri din categoria 18+, vânzările de produse sexuale crescând de șase ori în prima jumătate a anului 2021 față de  aceeași perioadă din 2020.

Pe platforma rusească a companiei internaționale AliExpress, vânzările din categoria de produse pentru adulți au crescut cu 18% în acest an. 

„Liderul incontestabil în vânzări este categoria de jucării sexuale. Dacă comparăm tendințele cererii de pe site, putem observa că anul trecut, cumpărătorii au ales jucării ieftine la nivel de bază, iar anul acesta s-au concentrat mai mult pe achiziționarea de produse mai sofisticate”, – au declarat oficialii AliExpress Rusia pentru BBC News Rusia. 

Cei mai activi cumpărători de bunuri din categoria 18+ au fost rezidenți din Moscova, orașele Krasnodar și Sankt Petersburg, precum și din regiunile Sverdlovsk, Rostov și Nijni Novgorod. Cel mai adesea, rușii cumpără lubrifianți și prezervative, dar și jucării sexuale.

Jurnalista rusă Daria Ignatieva a efectuat un studiu despre piața jucăriilor sexuale pentru a afla ce produse cumpără cel mai adesea rușii. Studiul s-a bazat pe date AliExpress Rusia privind vânzările directe. 

Potrivit rezultatelor cercetărilor pe care Ignatieva le-a pus la dispoziție filialei BBC News din Rusia, vibratoarele sunt cel mai vândute jucării sexuale de pe AliExpress.

Totodată, conform cercetărilor colectate de Daria Ignatieva, la fiecare 50 de femei din Rusia există una care are un vibrator în noptieră. De asemenea, în medie, unul din 350 de ruși are o jucărie sexuală acasă. 

Cum se schimbă preferințele rușilor pe timp de criză

Piața jucăriilor sexuale din Rusia se dezvoltă rapid, iar cererea de produse pentru adulți crește în fiecare an, precum și diversitatea de produse, potrivit lui Dimitri London, directorul magazinului online erohouse.store, care a mai spus că rușii au început să cumpere jucării sexuale mai des și să viziteze magazinele pentru adulți și site-urile online ale acestora din ce în ce mai des. De asemenea, Dimitri London mai spune că acest lucru se datorează în mare măsură faptului că pe Internet apar din ce în ce mai multe informații despre sex.

În trecut, oamenii obișnuiau să cumpere jucării sexuale cu forme realiste, care seamănă cu părțile corpului uman. În prezent, aceștia optează din ce în ce mai des pentru dispozitive mai abstracte, a declarat Elena Foer. 

Dildo-urile din cauciuc, care în urmă cu câțiva ani erau cele mai populare obiecte de pe piața jucăriilor sexuale, reprezintă acum nu mai mult de 10-15% din totalul jucăriilor sexuale ale unui magazin pentru adulți, mai notează Dimitri London. 

În plus, acesta spune că jucăriile sexuale pentru cupluri reprezintă acum jumătate din piața pentru adulți. Totodată, în ultimii 10 ani, producătorii de astfel de jucării au început să producă mai multe jucării sexuale pentru bărbați, inclusiv dispozitive care oferă masaj pentru prostată, subliniază London.

„Astăzi, piața jucăriilor sexuale din Rusia este cucerită de jucăriile care funcționează prin intermediul unui smartphone și de dispozitivele care funcționează prin accesul la internet”, a mai precizat Dimitri London.

Maximilian Lapin, proprietarul lanțului Pink Rabbit, a spus că în ultima perioadă a crescut interesul rușilor pentru dispozitivele sexuale scumpe care costă între 5.000 și 15.000 de ruble.

Cererea pentru obiecte sexuale pe timp de criză

Rușii cumpără cel mai adesea bunuri pentru adulți în preajma sărbătorilor, cum ar fi Revelionul sau Ziua Îndrăgostiților. În această perioadă, vânzările de jucării sexuale sunt semnificativ mai mari decât în ​​restul anului, potrivit datelor platformei rusești de comerț online, Ozon.

Cu toate acestea, cea mai mare creștere a cererii de bunuri pentru adulți apare în mod tradițional în timpul crizelor.

Cererea pentru obiecte sexuale a crescut în timpul crizei financiare din 2008, urmând să crească din nou în 2014, când rubla s-a prăbușit la sfârșitul acelui an, în urma sancțiunilor economice impuse în mai multe valuri de către statele europene, SUA şi alte ţări, după ce Rusia a anexat forțat Peninsula Crimeea de la ucraineni. De asemenea, cererea pentru obiecte sexuale a crescut iarăși în timpul crizei pandemice din 2020.

De ce crește cererea pentru obiecte sexuale pe timp de criză? O explicație este dată tot de Dimitri London, directorul magazinului online erohouse.store, care spune că „acest lucru se datorează nivelului crescut de stres din societate, care într-un fel trebuie eliminat”.

În plus, mai spune London, interesul pentru bunurile intime este alimentat de popularizarea sexualității în spațiul mediatic. „Tinerii moderni nu ezită să experimenteze, vor să studieze și se înțeleagă, fiind mereu în căutarea celor mai bune modalități de a-și satisface nevoile sexuale”, a punctat Dimitri London.

Potrivit sexologului Igor Prokopenko, stresul duce adesea la stimularea sexualității.

„În trecut a fost realizat un studiu despre influența Revoluției din octombrie și a Războiului Civil asupra dorinței sexuale. Sa constatat că jumătate dintre bărbați și femei nu și-au schimbat percepția, iar pentru aproximativ un sfert dintre cei chestionați atracția a crescut”, a precizat Igor Prokopenko.

Crizele nu afectează dorința, ci cererea, determinându-i pe oameni să economisească mai puțin și să cheltuiască mai mult pe ei înșiși, susține sexologul Elena Foer. 

Potrivit Prokopenko, interesul tot mai mare al rușilor pentru practicile BDSM poate fi influențat și de pandemia coronavirus.

La rândul ei, Alina Tolmacheva, psiholog și creatoare a unui canal educativ de Telegram, consideră că interesul tot mai mare pentru practicile BDSM și obiectele sexuale asociate acestora este legat în mod direct de lansarea filmului „Fifty Shades of Grey”. În 2015, la scurt timp după lansare, magazinele pentru obiecte sexuale atât din Rusia, cât și din Occident, au raportat o creștere a cererii de produse BDSM.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.