Un individ de 43 de ani va sta 20 de ani în închisoare după ce a fost găsit vinovat de tentativă de omor asupra unui amic. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani, care a stabilit că acesta a înjunghiat victima în gât în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Fapta s-a petrecut pe 30 martie 2025, pe strada Alexei Mateevici din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, cei doi – care se cunoșteau – au intrat într-o ceartă violentă, iar agresorul a scos un cuțit și a atacat victima. Din fericire, intervenția rapidă a echipajului medical a salvat viața acestuia.
Inculpatul și-a recunoscut faptele. Autoritățile a ținut cont de faptul că mai avea un caz similar din 2015, când a fost condamnat și atunci pentru tentativă de omor.
Pedeapsa nu este definitivă, iar condamnatul poate face apel la Curtea de Apel Chișinău.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.