Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit zăcând pe o stradă din localitatea, Milești, din raionul Nisporeni.
Potrivit informațiilor preliminare, descoperirea macabră a avut loc în jurul orelor 19:30, iar victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani. La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul Ip Nisporeni pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit bărbatul.
Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că poliția a fost alertată de către primarul localității
„În urma examinării preliminare careva urme de agresiune fizică nu au fost stabilite, însă din spusele consătenilor bărbatul a fost observat deplasându-se de la concubina sa spre casă, însă după cea făcut câțiva metri, a căzut din senin, s-a lovit cu capul de pământ și a murit. Pe cazul dat a fost inițiat proces penal în cadrul căruia urmează să fie efectuate acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor”, ne-a spus Bețivu.
sursa: deschide.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.