Acasă Justiţie Bărbat condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherii de peste 1...

Bărbat condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherii de peste 1 milion de lei prin schema „ruda implicată în accident”

0

Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru comiterea a nouă episoade de escrocherie, prin care a prejudiciat victimele cu peste 1 milion de lei, folosind schema cunoscută drept „ruda implicată în accident”. Instanța a interzis, de asemenea, inculpatului să ocupe funcții sau să administreze patrimoniul altor persoane timp de 4 ani.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, în perioada 7–10 iunie 2023, bărbatul, împreună cu complici și alte persoane încă neidentificate, a organizat și coordonat un grup infracțional care viza înșelarea persoanelor vulnerabile, în special a celor în vârstă.

Schema consta în informarea victimelor că rude apropiate ar fi fost implicate în accidente rutiere și solicitarea urgentă a unor sume de bani pentru cheltuieli medicale, sub pretextul evitării răspunderii penale. Sumele erau cerute atât în lei, cât și în valută străină, iar banii erau preluați de alți membri ai grupului direct de la domiciliile victimelor.

Inculpatul și-a recunoscut integral vina. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.