Municipiul Bălți va realiza propriul Plan de Acțiuni pentru un Oraș Verde, fiind inclus într-un program al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). O decizie în acest sens a fost aprobată săptămâna curentă de consilierii locali.
Conform autorităților locale, acesta este considerat primul pas pentru atragerea investițiilor.
Documentul reprezintă conceptul pentru o dezvoltare armonioasă a municipiului Bălți, transformându-l într-o zonă urbană în care activitățile sunt organizate în sinergie cu mediul înconjurător, astfel încât acesta să fie capabil de o continuă regenerare pentru asigurarea unei calități mai bune a vieții cetățenilor.
Pentru a implementa acest plan, autoritatea publică locală va coopera cu instituțiile financiare naționale și internaționale, parteneri de dezvoltare și investitori privați, „pentru care potențialul de dezvoltare sustenabilă înseamnă parcursul european ce reprezintă calea spre succes”, conform documentului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.








