Acasă Justiţie Bâlbe de la Procuratura Generală. În ce dosar a fost totuși audiat...

Bâlbe de la Procuratura Generală. În ce dosar a fost totuși audiat Platon?

0

Procuratura Generală o dă în bâlbe. Deși acum două zile, șeful PG, Alexandr Stoianoglo, declara că raiderul Veaceslav Platon a fost audiat în cadrul dosarului „Furtul Miliardului”, comunicatul Procuraturii spune altceva. Instituția scrie că imaginile apărute în presă prezintă secvențe din audierea lui Platon în dosarul pornit de DIICOT România pe numele lui Vlad Plahotniuc în urma depozițiilor raiderului. Mai mult decât atât, în înregistrare un procuror îl interoghează despre compania „Westburn Enterprises Limited”, care a fost implicată în „Laundromatul rusesc”.

După ce astăzi în presă a apărut o înregistrare video de la audierea lui Platon de către un grup de procurori, în frunte cu Alexandr Stoianoglo, PG a venit cu un comunicat de presă în care spune următoarele:

Imaginile video, publicate în presă, constituie o secvență din cadrul audierilor lui Veaceslav Platon în dosarul penal, preluat de la DIICOT România, în care este vizat cetățeanul Vladimir Plahotniuc și despre care publicul larg a fost anterior informat”.

„În dosarul de la DIICOT se spune despre cum „în 2011, între Platon şi Plahotniuc s-au purtat negocieri în legătură cu preluarea, prin persoane interpuse de ambele părţi, a unor acţiuni ale unor bănci şi societăţi comerciale înregistrate pe teritoriul RM: Victoriabank, Banca de Economii, ASITO, Victoria-Asigurări şi Alfa Engineering, negocieri care s-au concretizat cu încheierea a două tranzacţii finale: o tranzacţie principală publică (încheiată în scris la data de 02.12.2011, prin persoane interpuse, în Amsterdam) şi o altă tranzacţie secretă (care nu a fost încheiată în scris şi care a avut în vedere desemnarea persoanelor interpuse). Începând cu luna noiembrie 2013, după revocarea din funcţie a preşedintelui Victoriabank, Consiliul de administraţie al BNM a decis ca unii acţionari deţineau cota substanţială a capitalului social, fără permisiunea BNM, astfel încât faţă de acest grup de persoane au fost aplicate mai multe măsuri de suspendare a interzicerii drepturilor aferente unui acţionar, inclusiv li s-a impus obligaţia înstrăinării acţiunilor deţinute în termen de 3 luni, ceea ce s-a realizat, în sensul că s-au vândut acţiunile la bursa de valori, la o valoare mult diminuată”.

Comunicatul procuraturii este emis la două zile distanță după ce însuși Procurorul General Alexandr Stoianoglo a declarat, în cadrul emisiunii „О нас” de la Jurnal TV, că Vaceslav Platon a fost audiat în cadrul dosarului care mai este numit „furtul miliardului”, „jaful secolului” sau „furtul bancar”, executat în 2012 – octombrie 2015.  Este vorba despre devalizarea a trei bănci din R. Moldova, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank de aproape 1 miliard de dolari sau, potrivit ex-procurorului general Gurin, în jur de 600 mln dolari. Pe 25-26 noiembrie 2014, cele trei bănci au scos din ţară aproape 18 miliarde de lei: 13,6 miliarde de lei sub formă de credite şi 4,4 miliarde de lei – sub formă de rate ale dobânzilor aferente, care au fost cedate companiei off-shore.

Și Veaceslav Platon mărturisea, acum două zile, în cadrul unui interviu, că a fost interogat în dosarul „furtul miliardului”: „M-a interogat procurorul general, un adjunct de-al său, trei procurori de la Procuratura Anticorupție și doi reprezentanți de la CNAAm oferit informații desfășurate despre schemele legate de furtul miliardului. La final le-am zis: eu am depus mărturiile, procurorii au confirmat că așa e, când voi fi eliberat? Mi-au zis că informațiile trebuie verificate. Era finele lunii ianuarie…”.

De precizat este faptul că Stoianoglo a declarat că Platon a fost audiat de două ori în luna decembrie 2019 și luna ianuarie 2020.

Azi dimineață în adresa instituțiilor mass-media a fost expediată o secvență video în care apare V.Platon și Alexandr Stoianoglo. Din imagini se vede cum, la intrarea în încăperere, Procurorul General se deplasează în direcția lui Platon și îl salută: „Salut, Veaceslav!”. Cu zâmbetul pe buze, ultimul i-a răspuns: „Bună, Alexandr Dmitrivici”.

Ulterior, Veaceslav Platon este întrebat de procurori despre compania „Westburn Enterprises Limited”, despre care anterior presa scria că ar fi fost parte în „Laundromat”.

„Eu nu vreau să spun minciuni, am spus că voi vorbi adevărul. Așă că, pentru moment, voi prefera să nu zic nimic despre beneficiarul final al respectivei firme. Știu de ce întrebați, dar prefer să tac. (…) În contextul atacului raider din 2011, prin această companie au trecut bani tranzit… nu are mare importanță cine sunt beneficiarii. În orice caz, persoana care a primit banii este Plahotniuc, au venit banii pe contul escrow al Victoria Bank, iar apoi la OTIV Prime – deci la Plahotniuc”, ar spune sursa în video.

În final, unul dintre procurorii prezenți îl întreabă pe Platon de ce refuză să ofere detalii și îi spune că acesta ar trebui, totuși, să dea o explicație. De fapt, acuzatorul îi și sugerează cum să răspundă, întrebându-l aluziv dacă nu cumva motivul tăcerii sale este teama ca declarațiile să fie utilizate împotriva lui. În replică, Platon repetă cuvintele procurorului, doar că pe un ton exclamativ: „Nu răspund pentru că informațiile ar putea fi utilizate împotriva mea”.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.