Acasă Extern Azerbaidjanul va da în judecată Rusia: „Cererile şi pretenţiile noastre sunt absolut...

Azerbaidjanul va da în judecată Rusia: „Cererile şi pretenţiile noastre sunt absolut fireşti”

0

Azerbaidjanul vrea să dea în judecată Rusia la tribunalele internaţionale pentru catastrofa în care a fost implicat avionul de pasageri al companiei AZAL, care a curmat 38 de vieţi în decembrie anul trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele azer Ilham Aliev, informează EFE și Agerpres.

În timpul unui forum în regiunea Karabah, preşedintele azer a declarat că ţara sa nu a primit încă un răspuns din partea autorităţilor ruse cu privire la prăbuşirea unui avion Embraer 190, proprietate a Azerbaijan Airlines (AZAL).

„Din păcate, nu am primit un răspuns din partea autorităţilor ruse cu privire la această chestiune, chiar dacă au trecut şapte luni. Pentru noi, totul este clar”, a declarat el.

„Știm exact ce s-a întâmplat”

Aliev a adăugat că atât Baku, cât şi Moscova ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat cu aeronava azeră pe cerul rusesc.

Conform unor surse azere, zborul 8432, care sosea din Baku, a fost lovit de şrapnelul unei rachete sol-aer în timp ce se afla în spaţiul aerian al oraşului Groznîi (în Cecenia), punctul său de destinaţie.

S-a aflat ulterior că, exact în momentul prăbuşirii avionului azer, Rusia respingea un atac al unor drone ucrainene în aceeaşi zonă.

„Cererile şi pretenţiile noastre sunt absolut fireşti: asumarea responsabilităţii pentru această catastrofă, pedepsirea celor care ne-au doborât avionul, plata despăgubirilor către familiile victimelor, răniţilor şi AZAL pentru pierderea avionului”, a declarat Aliev.

Totodată, preşedintele azer a calificat drept „ridicole” speculaţiile conform cărora avionul ar fi putut fi lovit de o dronă ucraineană.

„Aceasta este o poveste de adormit copiii de şcoală primară. Noi ştim exact ce s-a întâmplat”, a insistat el.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.