Acasă Social Avocata Doina Ioana Străisteanu explică noile reguli privind moștenirea

Avocata Doina Ioana Străisteanu explică noile reguli privind moștenirea

0

Avocata și experta în drepturile omului, Doina Ioana Străisteanu, explică noile modificări promovate de Parlament în legislația succesorală, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Una dintre cele mai importante schimbări este includerea soțului supraviețuitor în clasa I de moștenire, ceea ce înseamnă că acesta va avea din nou dreptul legal de a moșteni în aceeași clasă cu descendenții defunctului.

O altă modificare esențială prevede că descendenții trebuie să accepte succesiunea pentru a fi incluși în rândul moștenitorilor, scrie IPN.

Într-un video explicativ publicat pe rețelele de socializare, avocata precizează că, în cazul cuplurilor fără copii care au acumulat avere împreună, soții vor putea moșteni integral unul de la celălalt. Astfel, dacă unul dintre parteneri decedează, celălalt va moșteni întreaga avere.

Modificările legislative reintroduc, începând cu 1 ianuarie 2026, obligativitatea exprimării acceptului pentru moștenire. Rudele persoanei decedate nu vor mai fi declarate automat moștenitori, așa cum era până acum.

O noutate subliniată de Doina Ioana Straisteanu este faptul că cererea de acceptare a moștenirii, autentificată notarial, va putea fi depusă nu doar pe teritoriul Republicii Moldova, ci și în statul în care se află moștenitorul.

Pentru decesele survenite în perioada 1 martie 2019 – data ultimei modificări a legislației succesorale – și până în prezent, sunt de reținut două aspecte importante. Dacă procedurile de moștenire nu au fost inițiate, acestea vor putea fi pornite conform noilor reguli după 1 ianuarie 2026. Dacă procedurile au fost deja începute, iar unii descendenți nu pot fi identificați, după această dată, oricare dintre succesori va putea publica un anunț despre decesul persoanei în Monitorul Oficial. Dacă în decurs de un an ceilalți moștenitori nu sunt de găsit, averea va fi împărțită între cei care au acceptat succesiunea.

Avocata salută modificările operate, apreciind că acestea vor contribui la eliminarea blocajelor înregistrate în ultimii ani, când imposibilitatea identificării tuturor moștenitorilor a îngreunat gestionarea succesiunii pentru ceilalți beneficiari.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.