Acasă Extern Avertismentul UE pentru Shein: Respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

Avertismentul UE pentru Shein: Respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

0

Uniunea Europeană a transmis luni un avertisment retailerului de modă Shein, cerându-i să respecte legislaţia privind protecţia consumatorilor din UE, în caz contrar riscând amenzi semnificative, transmite CNBC, citat de news.ro.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor (CPC), formată din autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din statele membre, împreună cu Comisia, a notificat compania Shein în legătură cu practici care încalcă legislaţia UE în domeniul protecţiei consumatorilor.

„Dacă Shein nu va remedia problemele semnalate de reţeaua CPC, autorităţile naţionale pot lua măsuri coercitive pentru a asigura respectarea legii. Acestea pot include amenzi bazate pe cifra de afaceri anuală a Shein în statele membre vizate,” a precizat Comisia în declaraţie.

UE intensifică astfel supravegherea asupra marilor platforme de comerţ online, în contextul în care Shein a fost frecvent criticată pentru lipsa de transparenţă, calitatea produselor şi practicile comerciale agresive.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.