Acasă Extern Avertisment de la ONU: Există riscul unei noi prăbușiri colosale în Afganistan

Avertisment de la ONU: Există riscul unei noi prăbușiri colosale în Afganistan

0

ONU cere acțiuni urgente pentru susținerea băncilor din Afganistan, avertizând că numărul tot mai mare de persoane care nu sunt în stare să-și ramburseze împrumuturile, depozitele mai mici și o criză de lichiditate ar putea duce la prăbușirea sistemului financiar în câteva luni.

Într-un raport despre sistemul bancar și financiar din Afganistan, consultat de Reuters, Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD) a arătat că costurile economice ale unui colaps al sistemului bancar – și impactul social negativ care ar urma – „ar fi colosal”.

Retragerea bruscă a majorității sprijinului din străinătate pentru dezvoltare, după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan în 15 august, a dus la o cădere liberă a economiei, punând o presiune severă asupra sistemului bancar, care a stabilit limite săptămânale de retragere a banilor pentru a opri epuizarea depozitelor.

„Sistemele financiare și de plăți bancare ale Afganistanului sunt în haos. Problema băncilor trebuie rezolvată rapid pentru a îmbunătăți capacitatea limitată de producție a Afganistanului și pentru a preveni prăbușirea sistemului bancar”, se arată în raportul PNUD.

Găsirea unei modalități de a preveni acest colaps este complicată de sancțiunile internaționale și unilaterale asupra liderilor talibani.

„Trebuie să găsim o modalitate de a ne asigura că, dacă sprijinim sectorul bancar, nu sprijinim talibanii”, a spus Abdallah al Dardari, șeful UNDP în Afganistan, pentru Reuters.

„Ne aflăm într-o situație atât de îngrozitoare, încât trebuie să ne gândim la toate opțiunile posibile. Ceea ce era de neconceput acum trei luni trebuie să devină posibil acum”, a adăugat el.

Sistemul bancar din Afganistan era deja vulnerabil înainte de venirea la putere a talibanilor. Dar, de atunci, ajutorul pentru dezvoltare a dispărut, miliarde de dolari în active afgane au fost înghețate în străinătate, iar Națiunile Unite și grupurile de ajutor se luptă acum să introducă suficient numerar în țară.

Propunerile PNUD pentru salvarea sistemului bancar includ o schemă de asigurare a depozitelor, măsuri pentru asigurarea unei lichidități adecvate pentru nevoile pe termen scurt și mediu, precum și garanții de credit și opțiuni de întârziere a rambursării creditului.

„Coordonarea cu instituțiile financiare internaționale, cu experiența lor vastă în sistemul financiar afgan, ar fi esențială pentru acest proces”, a arătat PNUD în raportul său, referindu-se la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

ONU a avertizat în mod repetat, de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, că economia țării este în pragul unui colaps care ar putea alimenta și mai mult o criză a refugiaților. 

PNUD a spus că, dacă sistemul bancar se prăbușește, reconstrucția ar putea dura zeci de ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.