Decizia Curții Constituționale prin care a fost suspendată procedura de intrare în vigoare a prevederilor Acordului de credit de 200 milioane de euro din partea Federației Ruse este „justificată și se încadrează în prevederile constituționale de protecție a societății și statului”. De această părere este deputatul în primul parlament și membrul comisiei de elaborare a Proiectului de Constituție, Alexandru Arseni.
Contactat de reporterul Deschide.MD, expertul în drept constituțional a declarat că „argumentele invocate în sesizarea depusă la Înalta Curte pornesc de la interesul general – securitatea economică și financiară a statului”.
Întrebat dacă decizia Curții Constituționale ar fi o pălitură dată Guvernului și lui Igor Dodon, autorul Legii Supreme a spus:
Potrivit lui, unica decizie a Curții Constituționale ar fi „declararea neconstituțională a acestui acord care afectează securitatea financiară și econoomică a Republicii Moldova”.
Amintim că magistrații Curții Constituționale au admis cererea deputatului Sergiu Sîrbu, privind suspendarea procedurii de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, până la examinarea în fond a sesizării.
Înalta Curtea și-a argumentat decizia prin faptul că în eventualitatea în care se vor confirma afirmațiile autorului sesizării privind încălcarea articolelor 1, 2, 126 și 129 din Constituție, ar putea fi afectată, la prima vedere, principiile fundamentale privind proprietatea. Totodată, magistrații au menționat că necesitatea suspendării acțiunii Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 se justifică prin faptul că după intrarea în vigoare a Acordului internațional ratificat de Parlament prin Legea menționată mai sus, verificarea constituționalității acestuia nu va fi posibilă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.