Acasă Extern Autodenunțul făcut de șeful diplomației britanice după vizita vicepreședintelui american JD Vance

Autodenunțul făcut de șeful diplomației britanice după vizita vicepreședintelui american JD Vance

0

Secretarul britanic pentru afaceri externe, David Lammy, s-a autoreclamat la autoritatea de supraveghere a mediului după ce a mers la pescuit cu vicepreședintele SUA, JD Vance, fără licența necesară, în timpul vizitei efectuate de oficialul american în Marea Britanie, relatează The Guardian.

Șeful diplomației britanice i-a găzduit pe Vance și familia sa la Chevening House din Kent săptămâna trecută, unde cei doi au pescuit pe lacul privat al proprietății. În Anglia și în Țara Galilor, pescarii cu vârste de minim de 13 ani au nevoie de un permis special pentru a pescui specii de apă dulce, cum ar fi crapul. Lammy nu a reușit să prindă nimic, însă „toți copiii mei au făcut-o”, după cum a declarat oficialul.

O „scăpare administrativă”

Biroul britanic pentru afaceri externe susține că licențele nu au fost obținute în avans dintr-o „scăpare administrativă”. Lammy le-a cumpărat odată ce a fost informat și a scris Agenției pentru Mediu (EA) pentru a recunoaște încălcarea comisă.

„De asemenea, le-a mulțumit pentru munca depusă în protejarea pescuitului din Marea Britanie”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului de externe.

Agenția a confirmat că licențele au fost cumpărate între timp. Toți peștii prinși în timpul vizitei au fost eliberați înapoi în apă.

Turneu al vicepreședintelui SUA în Regatul Unit

Excursia la pescuit a făcut parte dintr-un turneu mai amplu al vicepreședintelui american în Regatul Unit, unde Vance și familia sa – soția Usha și cei trei copii – se află acum într-o vacanță în Cotswolds. Vizita a îmbinat timpul petrecut în familie cu întâlnirile politice private, fiind marcată de o prezență puternică a forțelor de ordine în zona rurală, în mod normal liniștită, din Oxfordshire.

Șederea lui Vance la Dean Manor, o casă georgiană din secolul al XVIII-lea, amenajată se pare de fostul cancelar George Osborne, a dus la închiderea drumurilor, la organizarea de puncte de control ale poliției și la instalarea unui heliport temporar. Pippa și Johnny Hornby, care dețin proprietatea, le-au prezentat ulterior scuze localnicilor pentru „circul” provocat de echipa de securitate a vicepreședintelui.

Protestatarii din „Stop Trump Coalition” („Coaliția Stop Trump”) au organizat o petrecere intitulată „Vance not welcome” („Vance nu este binevenit”) în apropiere de Charlbury, la care au participat aproximativ 100 de persoane care au adus pancarte și prăjituri prin care îl batjocoreau pe politicianul republican. Unele sloganuri au vizat istoricul lui Vance în ceea ce privește atitudinile față de avort și drepturile LGBTQ+.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.