Acasă Social Austria va dona Republicii Moldova 100.000 de doze de vaccin anti-COVID-19. ”Pandemia...

Austria va dona Republicii Moldova 100.000 de doze de vaccin anti-COVID-19. ”Pandemia poate fi stăpânită doar împreună„

0

Austria va dona Republicii Moldova 100.000 de doze de vaccin anti-COVID. Anunțul a fost făcut de către președintele austriac, Alexander Van der Bellen, în timpul conferinței de presă de joi, 21 octombrie, cu ocazia vizitei oficiale a șefei statului, Maia Sandu, la Viena.

„Pandemia COVID-19 a arătat că toți ne confruntăm cu aceleași provocări și nu o putem stăpâni decât împreună! Prin urmare, sunt extrem de încântat că am putut să promit președintei Maia Sandu și poporului Republicii Moldova livrarea a 100.000 de doze de vaccin din Austria, în timpul vizitei de astăzi la Viena a șefei statului moldovenesc”, a scris Alexander Van der Bellen pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în vizită oficială la Viena, la invitația omologului său austriac, Alexander Van der Bellen.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.