Sportivul Serghei Marghiev va reprezenta R. Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de aruncare a ciocanului.
Potrivit Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, atletul a obținut calificarea în baza Clasamentului „World Athletics – Road to Paris 24”.
„După Zalina Marghieva, și fratele acesteia Serghei Marghiev ne va reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de aruncare a ciocanului. Atletul de la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale a obținut calificarea în baza Clasamentului „World Athletics – Road to Paris 24”, un sistem complex de punctaj, care ține cont de rezultatele obținute la competiții oficiale în perioada de calificare”, se arată în mesajul Centrului.
De menționat că cele 48 de probe atletice din programul Jocurilor Olimpice 2024 se vor desfășura în perioada 1 – 11 august.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.