Oficialii ucraineni au anunţat că drone şi rachete ruseşti au atacat Kievul în noaptea de joi spre vineri, iar martorii au raportat o serie de explozii şi incendii, conform BBC. Cel puțin patru oameni au murit și 20 au fost răniți în capitala Ucrainei. Alte zone din țară, inclusiv Harkov, Sumîi şi Lugansk, s-au aflat în sub alerte de raid aerian.
Şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, Timur Tkacenko, a declarat, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, că au fost găsite resturi provenite de la ţinte inamice doborâte. Primarul Vitali Kliciko a oferit, de asemenea, o imagine a pagubelor provocate de loviturile Rusiei asupra Kievului. El spune că există un incendiu şi dărâmături căzute în cartierul Solomianski şi explozii în Obolon. De asemenea, au izbucnit incendii într-un hangar metalic şi la etajul 11 al unui bloc de locuinţe cu 16 etaje din cartierul Solomianski.Resturi au căzut peste două maşini în cartierul Darnițki. Un incendiu a izbucnit într-o zonă civilă din Holosiivski, unde dărâmăturile au avariat şi o benzinărie. Linia de metrou dintre staţiile Darniţia şi Livoberejna a fost avariată, potrivit News.ro.
Ultimul atac al Rusiei are loc la câteva zile după ce Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone cu rază lungă de acţiune, vizând cel puţin 40 de avioane de luptă ruseşti aflate în patru baze militare.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că, în operaţiunea numită „Pânza de păianjen”, desfăşurată de serviciul de securitate SBU, au fost folosite 117 drone, fiind lovite „34% dintre purtătoarele de rachete de croazieră strategice [ale Rusiei]”.
Moscova anunţase anterior că are „opţiuni militare pe masă” ca răspuns la atacul Ucrainei.
La începutul acestei săptămâni, Donald Trump a declarat că, în timpul unei convorbiri cu Vladimir Putin, preşedintele rus a promis „foarte ferm” că va răspunde la recentul atac cu drone asupra bazelor aeriene ruseşti, lansat de Ucraina.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.