Un atac aerian rus asupra Kievului lansat în noaptea de duminică spre luni a rănit cel puțin 8 locatari ai unui bloc de apartamente, printre care și un copil de trei ani, au declarat luni autoritățile din capitala Ucrainei. Atacuri cu drone și rachete au avut loc în mai multe regiuni ale țării, iar Polonia și-a mobilizat avioanele pentru a-şi proteja spaţiul aerian, transmite Reuters.
Patru dintre persoanele rănite în atac, care a avut loc la scurt timp după miezul nopții, au fost spitalizate, una dintre ele fiind în stare gravă, a declarat șeful administrației militare din Kiev, Tymur Tkachenko, pe aplicația de mesagerie Telegram.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că toți erau locatari ai unui bloc de apartamente cu mai multe etaje din cartierul Darnytskyi al orașului, situat pe malul stâng al râului Dnipro.
Capitala și cea mai mare parte a Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian timp de câteva ore în timpul nopții, după avertismentele Forțelor Aeriene Ucrainene privind atacurile cu rachete și drone rusești.
În contextul amenințării cu atacuri cu rachete asupra regiunilor vestice ale Ucrainei, care se învecinează cu Polonia – membră NATO –, forțele armate poloneze au mobilizat avioane pentru a asigura siguranța spațiului aerian polonez.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.