Acasă Politic Asumarea de răspundere a Guvernului. Opoziția are la dispoziție 72 de ore...

Asumarea de răspundere a Guvernului. Opoziția are la dispoziție 72 de ore pentru a depune moțiune de cenzură

0

Premierul Ion Chicu a prezentat în plenul Parlamentului cele patru proiecte de lege prin  care Guvernul și asumă răspundere în fața Parlamentului.

Precizăm că, după ce s-a anunțat că există cvorum la ședința Parlamentului de astăzi, adică 51 de deputați în sală au venit și fracțiunile PAS și Platforma Da, fără a se înregistra, iar din cauza că ordinea de zi nu a fost aprobată de deputați și s-a început ședința plenului cu prezentarea lui Ion Chicu a răspunderii Guvernului față de Parlament, deputații celor două partide au părăsit sala.

Aceștia ar fi fost urmați inclusiv și de deputatul independent, Alexandru Oleinic, iar respectiv în sală ar fi rămas 50 de deputați, însă premierul a continuat să-și țină discursul, chiar dacă ar contravine regulamentului Parlamentului, întrucât nu exista minimul de 51 de deputați în sală.

Astfel, după prezentarea celor patru proiecte de legi, asupra cărora Guvernul și-a asumat răspundere, deputații din opoziție au la dispoziție 72 de ore pentru a depune o moțiune de cenzură asupra Guvernului Chicu.

realitatea.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.