Cocktailul cu anticorpi pentru Covid-19 al AstraZeneca este eficace nu doar pentru prevenirea contractării bolii ci şi pentru tratarea simptomelor în prima săptămână de boală, ajutând la evitarea formelor severe şi a deceselor, transmite Reuters. Medicamentul, care este o combinaţie a doi anticorpi numită AZD7442, a redus riscul de bloală severă sau deces cu 50% la pacienţii nespitalizaţi care au avut simptome timp de cel mult şapte zile, a anunţat luni producătorul anglo-olandez, transmite SafeNews.md cu referire la News.ro.
Reducerea riscului a fost chiar mai bună la pacienţii care au început terapia în decurs de cinci zile de la simptomele iniţiale, dar AstraZeneca se alătură unei serii de alte medicamente care au arătat că previn deteriorarea stării de sănătate a pacienţilor cu forme uşoare de boală, atunci când diagnosticul este pus devreme.
Directorul AstraZeneca Mene Pangalos a afirmat într-o conversaţie cu presa că rezultatele tratamentului vor scoate în evidenţă posibilitatea folosirii acestuia ca prevenţie non-vaccinală.
”Dacă şi când va fi aprobat, va fi utilizat şi ca tratament. Dar ceea ce va fi diferit cu acest anticorp este că va fi profilactic”, a spus acesta.
Terapii similare cu această clasă de medicamente numită anticpri monoclonali sunt dezvoltate de companiile Regeneron, Eli Lilly şi GlaxoSmithKline, cu partenera Vir.
Aceste terapii sunt aprobate pentru utilziarea de urgenţă în Statele Unite pentru tratarea formelor uşoare şi moderate de Covid-19.
Tratamentul Regeneron a arătat o protecţie de 72% împotriva infecţiei simptomatice în prima săptămână şi 93% după aceea.
GSK-Vir a prezentat o reducere de 79% a riscului de spitalizare sau deces din orice cauză, în timp ce terapia Eli Lilly a arătat o reducere de 70% a încărcăturii virale în ziua a şaptea, comparativ cu placebo.
La rândul său, Merck subliniază comoditatea utilizării comprimatului său anti-Covid-19, care reduce riscul de a ajunge la spital sau de a muri cu 50% într-studiu clinic cu pacienţi cu boala în stadiu incipient, care au avut cel puţin un factor de risc.
Merck, colaborând cu Ridgeback Biotherapeutics, a solicitat luni autorizaţia de urgenţă din SUA pentru medicamentul oral.
AstraZeneca, al cărui vaccin COVID-19 a fost utilizat pe scară largă în întreaga lume, a solicitat săptămâna trecută autorităţilor de reglementare din SUA să acorde autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru AZD7442, ca o doză preventivă. Ca atare, este conceput pentru a proteja persoanele care nu au un răspuns imun suficient de puternic la vaccinuri, în primul rând pe cei care au primit transplanturi de organe sau care se află în îngrijirea cancerului.
Dacă se obţine autorizaţia completă după orice aprobare de urgenţă, piaţa s-ar putea lărgi, de exemplu, pentru a include echipajul şi pasagerii unei nave de croazieră, a spus Pangalos.
”Puteţi spune acelaşi lucru şi pentru persoanele care nu vor să fie vaccinate, dar doresc un anticorp”, a adăugat el.
AstraZeneca a declarat că transmite noile date de tratament privind AZD7442 autorităţilor de reglementare a sectorului sănătăţii din lume.
Studiul clinic a avut loc în 13 ţări şi a implicat peste 900 de participanţi adulţi, dintre care 90% suferă de afecţiuni care îi fac vulnerabili în special la Covid-19, cum ar fi cancerul şi diabetul. O jumătate primind AZD7442, iar restul un placebo.
Rezultatele complete ale studiilor vor fi transmise spre publicare într-un jurnal evaluat de colegi, a spus AstraZeneca.
AZD7442 conţine anticorpi de laborator concepuţi să rămână în organism luni întregi pentru a ţine sub control virusul în caz de infecţie. În schimb, un vaccin se bazează pe un sistem imunitar intact pentru a dezvolta anticorpii vizaţi şi celule de combatere a infecţiilor.
În timp ce rezultatele de luni acoperă utilizarea AZD7442 la pacienţii care nu sunt spitalizaţi, un studiu separat analizează şi utilizarea acestuia ca tratament pentru pacienţii spitalizaţi cu Covid-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.