Acasă Comunicate de presă ASP a prezentat noul act de identitate al cetățenilor R. Moldova

ASP a prezentat noul act de identitate al cetățenilor R. Moldova

0

Astăzi, Agenția Servicii Publice a prezentat, în cadrul unui eveniment public festiv, noul act de identitate al cetățeanului Republicii Moldova – Cartea de identitate. Documentul de ultimă generație este aliniat la standardele Uniunii Europene și a fost pus în circulație la începutul lunii aprilie 2025.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat în prezența Președintei Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a reprezentanților autorităților publice centrale, precum și a ambasadelor țărilor membre ale Uniunii Europene acreditate în Republica Moldova – reflectând astfel importanța strategică și simbolică a acestui proiect pentru viitorul țării.

Pentru a sprijini cetățenii în tranziția lor către noul act de identitate, Agenția Servicii Publice va elibera gratuit primul milion de cărți de identitate, demonstrând astfel angajamentul său față de incluziune digitală și echitate. Termenul de perfectare al cărților de identitate eliberate gratuit este de 20 zile lucrătoare.

Agenția Servicii Publice reiterează faptul că, cetățenii care dețin un buletin de identitate valabil nu sunt obligați să-și perfecteze noua carte de identitate. Buletinele de identitate rămân valabile până la expirarea acestora.

„Salut această inițiativă și apreciez efortul ASP și al tuturor instituțiilor care au făcut ca acest proiect să fie realizat. Mă bucur foarte mult că primul milion de cetățeni vor reuși să primească acest document gratuit. Am aflat despre avantajele cărții de identitate și vreau să încurajez cetățenii noștri să-și perfecteze o Carte de identitate, să nu mai stea la coada, să nu mai piardă timp, să-și rezolve marea majoritatea problemelor online, stând în fața calculatorului. Mă bucur că și concetățenii noștri din diaspora își vor putea perfecta o cartea de identitate. Acest document pentru ei reprezintă un drum mai scurt spre serviciile publice și cu costuri mai mici. Vă mulțumesc tuturor. Acesta sunt proiecte și programe pentru care muncim în fiecare zi și ne dorim că prin aceste proiecte să facem viața cetățeanului mai simplă și să creștem standardele de viață ale tuturor”, a declarat la deschiderea evenimentului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Cartea de identitate, este rezultatul unui efort comun al mai multor instituții publice: Agenția Servicii Publice, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Agenția de Guvernare Electronică. Documentul deschide noi oportunități în interacțiunea statului cu propriii cetățeni.

Într-o lume digitalizată, cartea de identitate nu este doar un document de plastic care confirmă identitatea, dar este cheia de acces la servicii digitale, simplificând viața moldovenilor, inclusiv a celor din diaspora. Moldova nu și-a actualizat buletinul de identitate 10-11 ani, buletinul depășește astăzi așteptările atât la nivelul de securitate, cât și interoperabilitate.

Noul act de identitate este bazat pe tehnologii moderne, incorporează elemente de securitate avansate, menite să protejeze identitatea cetățenilor. Și mai important este faptul că, la solicitarea cetățenilor, cartea de identitate se eliberează cu semnătura electronica încorporată. Acest lucru va ușura mult interacțiunea cetățenilor cu statul.

Având o carte de identitate cu semnătură electronică încorporată, cetățenii din Republica Moldova, dar și cei din diaspora, vor putea solicita online și primi direct la ei acasă, ori în cabinetul lor personal „MCabinet”, actele de care au nevoie, fără a fi nevoie să se deplaseze la ghișee.” , a declarat dl Eșanu M. în luarea sa de cuvânt.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.