Acasă Justiţie Asociația Vocea Justiției semnează o Declarație împotriva discriminării și cere revocarea membrilor...

Asociația Vocea Justiției semnează o Declarație împotriva discriminării și cere revocarea membrilor CSM

0

Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” se solidarizează cu Declarația Judecătoarei Marina Curtiș împotriva discriminării de către Consiliul Superior al Magistraturii și solicită membrilor CSM să înceteze comportamentul discriminator în raport cu femeile judecătoare care decid să facă și carieră și copii.

Asociația susține că odată ce judecătorul a trecut concursul și a fost numit în funcția de judecător în oricare din instanțele Republicii Moldova, acesta este obligat să corespundă tuturor cerințelor obligatorii pentru un judecător, fie el în Cahul, Ungheni, Edineț sau Chișinău, nu există nici o ierarhie între judecători pe tot teritoriul Republicii Moldova.

„Este o interpretare eronată în detrimentul intereselor judecătorului și o interpretare discriminatorie a părții 3 a art. 20 din Legea privind statutul judecătorilor, care stabilește că un judecător are dreptul să solicite transferul la o altă instanță de același nivel numai după expirarea unei perioade de cinci ani de la data numirii în funcția de judecător. Art. 3 și art. 5 din legea menționată, stabilesc că experiența în magistratură constituie întreaga perioadă în care o persoană are calitatea de judecător în orice instanță națională sau internațională la orice nivel”, susține Asociația în adresarea sa.

Judecătoarea Mariana Curtiș condamnă practicile vicioase consacrate cu privire la transferul judecătorilor, care se reflectă în special în întrebările membrilor CSM despre de câte ori judecătorul a solicitat deja transferul mai devreme.

„Mă refer la practica și obiceiul abuziv al CSM de a satisface cererile de transfer ale judecătorilor doar după multiple cereri de transfer depuse de judecători timp de mai mulți ani (în unele cazuri mai mult de 7 ani !!!). În pregătirea acestei declarații, am analizat toate deciziile CSM din ianuarie 2014 până în prezent, adică în ultimii 6 ani și jumătate. Și am găsit o confirmare tristă și dezamăgitoare a practicii consacrate. Mai jos îmi voi permite să indic numele unora dintre colegii mei, folosind date publice din deciziile publicate pe site-ul oficial al CSM”, este menționat de Asociația Judecătorilor Vocea Justiției.

Cea din urmă cere solicită insistent ca Președintele Consiliului Superior al Magistraturii să nu-și depășească atribuțiile legale și să nu examineze unipersonal această Declarație și să expedieze un răspuns în scris așa cum și-a permis în răspunsul din 20 iulie 2020. În același timp Asociația cere revocarea mandatului de membru CSM pentru mai mulți membri.

„Reiterăm în continuare Declarația Judecătoarei Marina Curtiș și ne alăturăm solicitărilor dumneaei, solicitând scuze publice de la membrii CSM care au admis comportamentul discriminator și înaintarea propunerii de revocare a mandatului de membru CSM, doamnei Mariana Timotin, Nina Cernat și Anatol Pahopol, pentru încălcarea gravă și flagrantă a obligațiilor de serviciu”.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.