Acasă Comunicate de presă Asasin din Orhei plătit să comită 2 omoruri, condamnat la 18 ani

Asasin din Orhei plătit să comită 2 omoruri, condamnat la 18 ani

0

Un bărbat a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru două tentative de omor la comandă, produse în raionul Cantemir și municipiul Chișinău, precum și pentru păstrarea ilegală a armei de foc.

Asasinul în vârsta de 40 de ani și este originar din Orhei, iar acesta a comis infracțiunile în anul 2018, atunci când a fost contractat de alte persoane.

Pentru comiterea infracțiunii din municipiul Chișinău, infractorul a folosit mitralieră-pistol de model „AK-74”, care este o armă periculoasă pentru viața și sănătatea mai multor persoane, din care a efectuat circa 20 de împușcături în direcția automobilului în care se afla victima.

O altă comandă privind comiterea unui omor viza o persoană din raionul Cantemir. În acest caz, același autor al crimei a folosit o altă armă – pistol cu calibrul de 5,6 mm, care a fost depistată și ridicată de la domiciliul acestuia, în cadrul urmăririi penale.  

Este de menționat că în acest caz, anterior au fost probate acțiunile persoanei care a comandat omorul, iar în privința acesteia instanța de fond a emis sentință de condamnare, cu aplicarea pedepsei de 15 ani închisoare.

Din fericire, în pofida numeroaselor răniri care au dus la vătămări grave, din motive independente de voința făptuitorului, ambele victime au supraviețuit.

Pentru faptele comise, pe lângă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 18 ani, instanța de judecată a dispus și încasarea a peste 50.000 lei (prejudicii morale și cheltuieli judiciare).

Potrivit legii, bărbatul condamnat este în drept să conteste sentința, în maxim 15 zile de la pronunțarea ei.

Oamenii legii continuă investigațiile, în scopul stabilirii tuturor persoanelor care s-ar face vinovate de comiterea acestor crime odioase.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.