Acasă Sport Argentina a învins Australia și s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale 2022

Argentina a învins Australia și s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale 2022

0

Selecționata Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, transmite digi24.ro.

Selecționata Albiceleste a câștigat meritat, prin golurile marcate de Lionel Messi și Julian Alvarez , dar Australia a luptat până la final, după ce a redus din diferență prin autogolul lui Enzo Fernandez .

Echipa de la antipozi, superioară din punct de vedere fizic, a pus multe probleme dublei campioane mondiale (1978, 1986), dar în cele din urmă echipa lui Scaloni, impulsionată de Leo Messi, s-a impus. Prima repriză a fost una cu sud-americanii în control, însă fără ocazii de gol la vreuna din porți.

Singura a fost în min. 35, când Mac Allister i-a pasat în careu lui Otamendi, acesta i-a așezat mingea lui Messi și căpitanul echipei Argentinei a înscris cu un șut la colțul lung, golul cu numărul 789 din carieră, la meciul 1000. Messi a devenit cu acest prilej cel mai vârstnic jucător care marchează pentru Argentina în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale, la 35 de ani și 162 de zile.

Argentina a fost mai bună și după pauză, când Scaloni a schimbat sistemul, trecut la cel cu trei fundași. Messi a șutat de la 18 metri, dezechilibrat, iar portarul a reușit să rețină. În min. 57, argentinienii au făcut presing la portar, Ryan l-a evitat pe De Paul, dar Alvarez i-a furat mingea și a înscris.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.