Fostul primar al comunei Negureni din raionul Telenești, Grigore Munteanu, a pierdut definitiv procesul privind averea nejustificată, după ce Curtea de Apel Nord a respins apelul său și al familiei sale împotriva unei decizii anterioare a Judecătoriei Orhei.
Magistrații au menținut hotărârea emisă în februarie 2025, care prevedea confiscarea unei sume de peste 902.000 de lei, sumă pe care Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a identificat-o drept diferență nejustificată între veniturile legale și bunurile acumulate de fostul edil și apropiații săi în perioada mandatului său, între 2012 și 2019.
Investigația ANI a fost inițiată în 2020, iar concluziile au arătat că Grigore Munteanu și familia acestuia nu au putut demonstra proveniența licită a unei părți semnificative din avere. Dosarul a fost transmis în instanță în 2021, iar în 2025 s-a emis o decizie favorabilă confiscării.
După epuizarea căilor de atac, Judecătoria Orhei a emis titlul executoriu, care a fost transmis recent către Serviciul Fiscal de Stat, instituția responsabilă de punerea în aplicare a măsurii de confiscare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.