Acasă Extern Apă roşie ca sângele lângă Marea Moartă. Localnici: Pedepse biblice

Apă roşie ca sângele lângă Marea Moartă. Localnici: Pedepse biblice

0

S-a descoperit recent că apa dintr-o zonă de lângă Marea Moartă s-a înroșit dintr-odată. Ministerul Iordanian al Apelor a trimis sâmbătă echipe tehnice pentru a preleva probe și pentru a afla motivul schimbării culorii, potrivit presei iordaniene, transmite SafeNews.md cu referire la observatornews.ro.

Locuitorii au postat fotografii ale iazului roșu pe rețelele de socializare, întrebându-se cum a avut loc schimbarea.

Deși apa care se înroșește poate evoca gânduri despre ciuma biblică, oamenii de știință cred că motivul este mult mai puţin profund şi uşor de explicat, notează The Jerusalem Post.

Sakhr Al-Nusour, șeful Sindicatului Geologilor Iordanieni, a declarat pentru ştirile locale că apa de culoarea sângelui ar fi putut fi cauzată de alge, oxid de fier sau chiar de substanțe puse de către oameni pentru a schimba culoarea apei.

Un purtător de cuvânt al ministerului, Omar Salama, a declarat pentru Agenția de Știri Iordaniană Petra că iazul este mic și izolat de apele Mării Moarte.

Se pare că rezultatele examinărilor vor fi publicate în următoarele zile.

Anul trecut, râul Alexander s-a făcut roșu din cauza sângelui provenit de la abatoarele din Cisiordania, sânge care curgea în râu, potrivit Societății pentru Protecția Mediului din Israel.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.